Vremea rea pune stăpânire pe jumătate din țară. COD GALBEN de ploi și vijelii, emis de ANM. Care sunt zonele vizate , 3 septembrie 2023 Primul weekend al lui septembrie ne surprinde cu vreme instabilă în jumătate din țară. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben valabil pentru mai mult de jumătate din teritoriul României. Atenționarea de cod galben de instabilitate atmosferică este valabilă pentru perioada 03 septembrie, ora 10 – 04 septembrie, ora 06, ne spun meteorologii. Unde se vor manifesta ploile și vijeliile „ În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în extindere treptată dinspre nord-vestul teritoriului. Vor fi averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului (în general cu rafale de 55…70 km/h), pe arii restrânse vijelii și grindină în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp”, informează Administrația Națională de Meteorologie în comunicat. Astfel de fenomene se vor semnala local pe parcursul nopții de duminică spre luni și luni și în regiunile sudice. Comunicate noi Stiri
Dacă vezi acest obiect în toaletele publice, pleacă imediat. Ce este, de fapt 2 decembrie 2022 Mare atenție la toaletele publice sau la cabinele de probă din magazine! Un fenomen de spionaj web prinde tot mai mare amploare în mai multe țări din lume. Un cuier mic care se plasează în toaletele publice sau în cabinele de probă din magazine poate ascunde un secret terifiant. În… Read More
Contractul de 8,5 milioane de lei pentru călătoriile președintelui Iohannis cu avionul. Care sunt cele patru companii câștigătoare 7 mai 2024 Administrația Prezidențială a organizat o licitație pentru servicii de transport aerian de călători, atât intern cât și extern, iar patru companii au câștigat un contract de patru ani. Potrivit anunțului oficial postat în platforma de achiziții publice, contractul are o valoare maximă de 8,5 milioane de lei. Read More
Nvidia acuză Administrația Biden că pregătește o mutare mascată privind China înainte de învestirea lui Donald Trump: „Va favoriza adversarii SUA” 10 ianuarie 2025 Nvidia critică planurile Administrației Biden privind restricțiile la exportul de cipuri pentru sisteme de inteligență artificială (A.I.), invocând viitoarea preluare a mandatului de către președintele ales Donald Trump, relatează Reuters. Compania tehnologică a criticat joi… Read More