Vremea se schimbă din nou, încep ninsorile! – Intensificări puternice de vânt cu rafale de peste 80km/h , 23 februarie 2023 Astăzi vremea se va răci ușor, cerul va fi variabil și va ploua în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi cu totul izolat în Moldova şi estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, unde la rafală se vor atinge viteze de peste 80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, chiar mai scăzute în nordul Moldovei când se vor înregistra maxime de 2 grade.*** În București vremea se va răci semnificativ. Valorile termice se vor apropia de normele perioadei, astfel că temperatura maximă va ajunge la cel mult 7 grade. Trecător va ploua slab, iar vântul va sufla în general moderat, cu rafale de până la 30 km/h.*** La munte cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii ziua în Carpaţii Meridionali şi în cei Orientali, iar noaptea pe arii extinse în Carpaţii Occidentali, dar şi de Curbură. La altitudini mai mari vor predomina ninsorile, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Comunicate noi Stiri
Podul de la Brăila, aproape de finalizare – Imagini uluitoare de la cel mai mare pod din România 18 decembrie 2021 Construcția de la Brăila va fi cea mai mare de acest fel din țară și a treia din Europa. Din 2023, șoferii ar trebui să poată circula pe podul suspendat care va costa peste 500 de milioane de euro. Podul de 23 de kilometri va avea și o porțiune suspendată… Read More
Parlamentul suedez aprobă un acord de apărare cu SUA / Opoziția: O nebunie 19 iunie 2024 Parlamentul suedez a aprobat marți cu o largă majoritate un acord de apărare cu Statele Unite, despre care opozanții spun că deschide calea pentru desfășurarea de arme nucleare și instalarea de baze americane permanente în Suedia, potrivit AFP. Acordul de cooperare în domeniul apărării (DCA), semnat de Stockholm și Washington… Read More
Nicolae Ciucă, întâlnire cu Mihai Covaliu – Discuții despre Jocurile Olimpice pentru Tineret, din 2028 10 octombrie 2022 Cu această ocazie, participanții au discutat despre beneficiile reprezentate de găzduirea, la Brașov, a Jocurilor Olimpice pentru Tineret, în 2028. Această competiție poate aduce României oportunități de dezvoltare a infrastructurii sportive, încurajarea tinerilor în practicarea sporturilor de iarnă, promovarea țării noastre în rândul țărilor cu capacitate de organizare a unor… Read More