WhatsApp aduce o schimbare așteptată de multă vreme de utilizatori – În sfârșit se produce modificarea , 20 octombrie 2023 Utilizatorii care au două conturi de WhatsApp vor putea, în curând, să le folosească pe acelaşi telefon, dacă au două cartele SIM. Mark Zuckerberg însuşi a anunţat că WhatsApp va lansa suportul pentru două conturi care pot fi folosite în paralel pe acelaşi telefon mobil. Viitoarea funcţionalitate va permite utilizatorilor să schimbe între cele două conturi folosite, asemănându-se din acest punct de vedere cu modul în care sunt suportate conturile multiple pe celelalte platforme sociale deţinute de Meta. Două conturi de WhatsApp pot utile celor care folosesc aplicaţia atât în scop personal, cât şi profesional, având dedicate fiecăreia câte un profil. Astfel, utilizatorul poate activa profilul profesional când foloseşte WhatsApp în scopuri lucrative, iar apoi poate trece la cel personal, când are de vorbit cu apropiaţii. Însă, pentru a putea folosi în paralel două profiluri de WhatsApp, pe telefonul respectiv trebuie să existe două numere de telefon alocate de două cartele diferite. Asta pentru că autentificarea profilurilor se face, încă, pe baza codului trimis prin SMS către numărul de telefon alocat fiecărui cont. Suportul WhatsApp pentru două conturi care pot fi folosite pe un singur telefon va ajunge mai întâi pentru smartphone-urile cu Android, înainte să fie lansate, la o dată ulterioară, pe iPhone. Comunicate noi Stiri
Un bărbat a zăcut mort ore întregi în piața Sfatului, din Brașov, fără ca cineva să observe. Cadavrul, lăsat lângă turiștii de la o terasă 25 iulie 2023 Potrivit șefului SAJ Brașov, David Levente, barbatul era mort de mai multe ore, iar cand a ajuns echipajul la el era instalata deja rigiditatea cadaverica. Echipajul medical SAJ a constatat decesul si a plecat. Cadavrul nu a fost luat de Ambulanta. A fost sesizata Politia si a mers un echipaj… Read More
”UE salvează din nou R. Moldova”: bani și gaze de la Bruxelles pentru Transnistria. Negocieri pentru achiziții din Ungaria 27 ianuarie 2025 Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă că „Uniunea Europeană salvează din nou Republica Moldova”, acordându-i un pachet de sprijin care cuprinde inclusiv o soluţie pentru criza gazelor din Transnistria. Read More
Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova 2 iunie 2024 Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările morţii copilului. Read More