1,5 milioane de români suferă de diabet. Rafila vrea programe de educare în școli 14 noiembrie 2023 „Astăzi este o zi care marchează preocuparea publică legată de una dintre cele trei patologii majore din domeniul bolilor netransmisibile care afectează sănătatea oamenilor. Diabetul, alături de bolile oncologice şi de bolile cardio şi cerebrovasculare, reprezintă majoritatea cazurilor de boală cronică şi majoritatea cazurilor de deces înregistrate la nivel global şi, bineînţeles, că nici ţara noastră nu face excepţie. Cifrele pe care le vedem şi care sunt sigur preocupante: 11,6% dintre concetăţenii noştri au această afecţiune. Este o cifră importantă, resursele alocate sunt şi ele importante – 2,5 miliarde de lei alocate pentru tratamentul şi monitorizarea acestei boli în România, aproape 1,5 milioane de pacienţi, şi este clar că discutăm despre o problemă care trebuie să facă obiectul politicilor de sănătate”, a afirmat Rafila, la evenimentul de informare şi conştientizare intitulat „Maraton în Diabet”, potrivit News.ro. Ministrul Sănătăţii consideră că prin politici publice de informare şi prevenţie poate fi oprită creşterea numărului pacienţilor cu diabet din România: „Facem estimări legate de creşterea numărului de cazuri, facem estimări legate de necesitatea creşterii resurselor alocate persoanelor care au diabet, deviza acestei zile este “Controlează-ţi diabetul” şi nimeni nu spune nimic despre cum să facem astfel încât să oprim această creştere. Eu cred că ea poate fi oprită printr-o politică publică adecvată. Trebuie să ne concentrăm asupra politicilor care să ducă la reducerea cazurilor de diabet. Până la urmă ce este diabetul? Este o boală care, cu excepţia diabetului zaharat de tip I, este consecinţa unui stil de viaţă nesănătos. Acest stil de viaţă nesănătos este generat de tradiţii, de obiceiuri sau de publicitate de foarte multe ori. Consumăm foarte mulţi carbohidraţi şi grăsimi saturate, lucrul ăsta în mod evident duce la tulburări metabolice şi până la urmă diabetul reprezintă o tulburare metabolică profundă, care, netratată, duce la complicaţii şi la deces”, a explicat Alexandru Rafila. Alexandru Rafila susţine că prevenţia şi informarea publicului ar trebui să înceapă încă din copilărie, prin cursuri în şcoli despre alimentaţie, începând cu ciclul primar. „Cred că politicile publice, fie că se referă la domeniul sănătăţii sau se referă la domeniul alimentaţiei, trebuie să ducă la acest răspuns: informarea. Eu sunt convins că lipseşte informarea publicului. Nu ştiu câte studii şi câte statistici s-au făcut legat de informarea publicului, legat de modul de alimentaţie, de activitatea fizică. Să vedem cât de informată este populaţia României în ceea ce priveşte modul de prevenire a diabetului şi a complicaţiilor sale. Evident că răspunsul trebuie să vină încă din copilărie. Este clar că prevenţia trebuie să înceapă din copilărie, iar acest lucru se poate face într-un singur fel – prin educaţie pentru sănătate în şcoala românească, începând din ciclul primar, continuând cu gimnaziul şi mai târziu la liceu, dar cu noţiuni adaptate fiecărei categorii de vârstă. Deprinderile sănătoase se dobândesc în copilărie. Este clar că ne dorim generaţii care să fie cât mai sănătoase, care să aibă nevoie de cât mai puţine servicii medicale, nu de cât mai multe servicii medicale”, a arătat ministrul Sănătăţii. Comunicate noi Stiri
SAPTAMANA EUROPEANA A SPORTULUI Lacul Morii poate deveni o pepinieră pentru canotajul autohton 28 septembrie 2022 Sportul poate fi făcut în orice loc de către oricine, important este să existe dorinţă. Pentru sportul de performanţă lucrurile sunt mai nuanţate, inclusiv în ceea ce priveşte infrastructura. Cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, centrul comercial Plaza România alături de Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural European Sector 6, în… Citeste toata stirea
Apelul disperat al lui Erdogan, în pragul Anului Nou: „Vreau ca toţi cetăţenii mei să-şi păstreze economiile în banii noştri” 1 ianuarie 2022 Preşedintele Turciei Tayyip Erdogan a declarat vineri că turcii ar trebui să-şi păstreze toate economiile în lire turceşti şi că volatilitatea recentă a cursului de schimb a fost în mare parte sub control, după ce lira s-a depreciat semnificativ în ultimele două luni, transmite Reuters. Citeste toata stirea
O controversată șefă din DNA se pensionează. Câți bani va încasa lunar, de la stat 17 februarie 2024 Mihaela Leu, conducătoarea parchetului anticorupție din Galați, se retrage din funcție, beneficiind de un salariu considerabil, după ce, în anul 2022, a fost înregistrată o rată de achitări de 100% sub jurisdicția sa. Cariera ei în magistratură a durat exact 25 de ani și două luni, începând din 1 ianuarie… Citeste toata stirea