2023, anul dezastrelor naturale. Mii de oameni au murit în urma calamităților – Imaginile apocaliptice Webpress, 28 decembrie 2023 La începutul lunii februarie, un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a lovit Siria și Turcia. Acesta a fost urmat de o serie de replici puternice și de încă un seism major, care a avut loc doar câteva ore mai târziu. Potrivit ONU, aproximativ 50 de mii de oameni si-au pierdut viața. Foto: Profimedia Nici China nu a scăpat de dezastrele naturale. În luna iulie, nord-estul țării a fost grav afectat de inundații fără precedent. Acestea au fost provocate de taifunul Doksuri, al cincilea care a lovit Pacificul în 2023. Foto: Profimedia În Hawaii, un incendiu de vegetație a devastat insula Maui. Aproape 100 de persoane au fost ucise, iar o mare parte din orașul istoric Lahaina a fost transformat în cenușă.Foto: Profimedia Grecia a fost și ea grav afectată în timpul verii. Aici a avut loc cel mai mare incendiu de vegetație înregistrat vreodată în Uniunea Europeană. Cel puțin 26 de oameni și-au pierdut viața. Foto: Profimedia De asemenea, în acest an, Statele Unite au îndurat o serie fără precedent de 23 de dezastre naturale. Au fost provocate pagube de miliarde de dolari, printre cele mai costisitoare calamități din istorie. Comunicate noi Stiri
NATO avertizează Rusia să NU saboteze aprovizionarea cu arme a Ucrainei: ORICE atac va declanșa articolul 5! 9 martie 2022 Avertismentul a fost lansat de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, în cazul atacării liniilor de aprovizionare care sprijină Ucraina. „Orice atac împotriva unui teritoriu NATO va declanșa articolul 5. Aliații ajută Ucraina să își susțină dreptul la autoapărare, care este consacrat în Carta ONU”, a spus Stoltenberg, într-un interviu acordat… Citește mai mult
Stiri Rumen Radev: O voce distinsă în peisajul politic european în mijlocul tensiunilor cu Rusia 1 octombrie 2026 Premierul Bulgariei, Rumen Radev, respinge acuzațiile de a fi prorus și critică Uniunea Europeană pentru concentrarea excesivă pe aspectele militare ale conflictului din Ucraina. Citește mai mult
Stiri Restricții de trafic pe bulevardul Basarabia: O analiză detaliată a surpării și implicațiilor sale pentru București 1 iulie 2026 O surpare pe bulevardul Basarabia din București a dus la restricții de trafic, generând îngrijorări privind infrastructura și siguranța rutieră. Articolul analizează cauzele și implicațiile pe termen lung ale acestui incident. Citește mai mult