32 de ani de la momentul ISTORIC al Proclamației de la Timișoara. Cine au fost cei care au dat glas năzuințelor timișorenilor după Revoluție Webpress, 12 martie 2022 Pe 11 martie 1990, are loc Marea Adunare Populară din Piaţa Victoriei (Operei), cu prilejul căreia a fost lansată Proclamaţia de la Timişoara. A fost citită din balconul Operei de George Şerban şi a fost primită cu entuziasm de peste 15.000 de timişoreni prezenţi în Piaţă. „Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției române. Între 16 și 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverșunat război cu unul dintre cele mai puternice și mai odioase sisteme represive din lume. Inițiatorul Proclamației de la Timișoara a fost scriitorul George Șerban. Pasionat de istorie, a înțeles încă din decembrie 1989 că obiectivele anticomuniste ale Revoluţiei Române trebuie sintetizate într-un document scris. După câteva luni, oamenii fostului regim sunt încă în funcţii cheie. Cei care îşi doreau o democraţie occidentală simt nevoia să acţioneze”, spun cei de la Muzeul Național al Banatului. În februarie 1990, textul lui George Şerban a fost supus la vot şi adoptat de conducerea Societăţii Timişoara. „Primul punct al Proclamaţiei de la Timişoara afirmă că Revoluţia Română a fost profund anticomunistă. Următoarele trei avertizează asupra pericolului ca unele categorii sociale să fie instigate împotriva altora. La punctul 5 se cer alegeri libere. Punctele 6 şi 7 sunt o pledoarie contra manipulării prin publicarea de urgenţă în tiraje de masă a unei istorii a comunismului. Se vorbeşte despre înţelegerea rolului pe care mai-marii FSN l-au avut în prelungirea regimului Ceauşescu. Urmează punctul 8, care cere eliminarea comuniştilor marcanţi şi a ofiţerilor de Securitate din cursa electorală. Ultimele puncte se referă la liberalizarea economiei, la descentralizarea administrativă şi la reluarea legăturilor cu exilul românesc”, mai spun cei de la muzeu. „Un strigăt disperat de revoltă împotriva noii puteri” Fiecare punct pornește de la una din lozincile scandate pe străzile Timişoarei în zilele Revoluției. În aprilie, ca să se opună manipulărilor, liderii mişcării de la Timişoara au mers în marile oraşe ca să explice Proclamaţia. „Simbolic, au făcut pe jos drumul până la Bucureşti. Televiziunea de stat şi-a menţinut politica pro-FSN, dar delegaţia de la Timişoara a fost primită cu braţele deschise de partidele istorice, organizaţiile civice şi de protestatarii anticomunişti din Capitală. Poate că multe paragrafe din Proclamaţie par astăzi naive. Altele, deplasate sau redundante. Dar în întregul său – care gravitează în jurul celebrului Punct 8 – ea a fost un strigăt disperat de revoltă împotriva noii puteri şi a tentativelor acesteia de a perpetua un sistem criminal. «Proclamaţia de la Timişoara» a fost, mai presus de orice, un puternic manifest anticomunist legitimat tragic de sângele vărsat în Timişoara şi apoi în toată ţara în decembrie 1989”, transmit cei de la MNaB. Comunicate noi Stiri
SUA au transferat în Europa singura aeronavă pentru monitorizare nucleară! Are misiuni în zona Mării Negre 2 iulie 20233 iulie 2023 SUA au transferat în Europa singura aeronavă pentru monitorizare nucleară! După cum este cunoscut, baza de pe insula grecească din Marea Mediterană este folosită de către forțele NATO (în special SUA și Marea Britanie) pentru îndeplinirea de misiuni în zona Mării Negre cu diverse mijloace de cercetare (drone RQ-4B sau avioane… Citește mai mult
Vremea 31 ianuarie – Rafale ale vântului de peste 110km/h – Temperaturi în scădere – Unde va fi cel mai frig 31 ianuarie 2022 Astăzi în țară temperaturile vor fi în scădere în cea mai mare parte a ţării, excepţie făcând regiunile sud-estice, unde vor creşte uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări în Crişana, Maramureş şi nordul Moldovei, unde izolat va ninge slab. În restul teritoriului, vântul va sufla slab şi moderat, cu… Citește mai mult
Președintele PER, reținut pentru 24 de ore într-un dosar de trafic de influență. Acuzațiile DNA 9 noiembrie 2022 „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2022, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic… Citește mai mult