4 ucraineni, rătăciți în Munții Maramureșului, găsiți aproape înghețați. Unul a murit de hipotermie Webpress, 8 decembrie 2022 Trei bărbaţi şi o femeie, cetăţeni ucraineni, care ar fi trecut frontiera prin Munţii Maramureşului, s-au rătăcit din cauza condiţiilor meteo şi a terenului extrem de accidentat, aceştia fiind căutaţi de salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră, a informat directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga. Alarma la 112 a fost dată de către o prietenă a unei rude a ucrainenilor. Femeia a declarat autorităților că grupul a trecut dimineață granița în România, iar la lăsarea serii s-au rătăcit și suferă de frig. „E vorba de patru cetăţeni ucraineni, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 30 şi 32 ani, care au trecut azi dimineaţă frontiera din Ucraina spre România, blocându-se sau rătăcindu-se din cauza condiţiilor meteo şi a terenului extrem de dificil în partea muntoasă a zonei Poienile de Sub Munte. (…) Nu se poate comunica cu cei patru, dar apelanta care a sunat la 112 în această seară şi care a ţinut legătura cu un aparţinător al celor patru ne-a transmis că una dintre persoane nu mai comunică iar ceilalţi se plâng că le e foarte frig şi imploră să fie ajutaţi”, a spus Dan Benga. Șase salvatori montani însoțiți de alți șase polițiști de frontieră au urcat în munți după grupul rătăcit. Grupul a fost găsit la 1.400 de metri altitudine, foarte aproape de granița cu Ucraina. Ucrainenilor li s-a spus să aprindă un foc. Lumina acestuia i-a ajutat pe poliţiştii de frontieră să-i identifice cu ajutorul unei drone. Toţi cei patru au fost transportaţi, apoi la spital. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipele de salvatori, în jurul orei 05.30, unul dintre cei patru ucraineni a fost declarat decedat. Comunicate noi Stiri
Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou antibiotic care poate distruge bacteriile rezistente la medicamente 4 ianuarie 2024 Zosurabalpin a învins tulpini de Acinetobacter baumannii (Crab) rezistente la medicamente foarte rezistente la Carbapenem în modele de pneumonie şi sepsis la şoareci şi era în curs de testare în cadrul testelor la om. Crab este clasificat ca agent patogen critic de prioritate 1 de către Organizaţia Mondială… Citește mai mult
Vremea 3 februarie – Fenomene extreme, rafale puternice și ninsori – Care sunt zonele vizate 3 februarie 2022 Astăzi, în centrul ţării înnorările vor persista în cea mai mare parte a zilei, iar în rest cerul va fi temporar noros. Se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare în centrul şi nordul teritoriului. În celelalte regiuni doar izolat vor fi fulguieli sau lapoviţă, iar în sud,… Citește mai mult
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc astăzi onomastica – Care este tradiția zilei 7 ianuarie 2024 Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, cele mai întâlnite prenume masculine sunt: Ioan – 442.001, Ionuţ – 364.186, Ion – 328.081, Ionel – 133.070, apoi Nelu – 20.097, Ivan – 7.729, Jan – 4.433, Jean – 4.433, Ionică – 4.410 şi Ioniţă – 1.826.. La femei, cele mai cunoscute nume de… Citește mai mult