80% din carnea de sărbători va fi de import. Anunțul ministrului Agriculturii despre Legea porcului Webpress, 8 decembrie 2021 „Legat de această inițiativă și legea care se află în dezbatere în Parlament, populația și crescătorii de animale nu au de ce să-si facă griji, pentru că legea e supusă dezbaterii. Faptul că a fost adoptată nu înseamnă nimic, Camera Decizionala a Parlamentului este Camera Deputaților. Gospodăria tradițională pentru noi este o prioritate. Împreună cu colegii mei am depus o lege, va fi promulgată, care viza gospodăria țărănească pentru a proteja acei oameni vulnerabili și a introduce producția lor în circuitul economic. Gospodăria țărănească trebuie să reziste și să continue tradiția noastră milenară, dar, de cealaltă parte, trebuie să luăm măsuri pentru asigurarea tratativității oricărui animal care părăsește gospodăria. Eu vă garantez că cei care au porc în gospodăriile proprii vor mânca din truda lor. Când vorbim de carne de import și ne raportăm la carnea comercializată din supermarketuri, nivelul importului depășeste nivelul producției proprii, tocmai datorită faptului că această pestă porcina africană a făcut ca numai în anul 2021 să fie sacrificați aproape 700.000 de porci care, de fapt, au fost îngropați în magazinele din România. Este foarte important să limităm circulația animalelor și să avem grijă ca pesta porcină africană să nu distrugă industria de creștere a porcului în România. Eu vă garantez că nicio lege din Parlamentul României nu va fi impotriva intereselor comerciale ale statului român. Dacă discutăm despre sprijinirea sectorului de creștere a porcului, eu acum sunt la Minister împreună cu o echipă tehnică, punem la punct programul care să stimuleze reproducția la porc, pentru că avem probleme mari în sectorul de creștere a porcilor”, a precizat ministrul la Realitatea PLUS. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Tensiuni pe Flancul Estic. Rusia a înconjurat Ucraina din trei părți 14 februarie 2022 Preşedintele Joe Biden a vorbit la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la o zi după ce șeful Casei Albe a avut o discuție telefonică cu Vladimir Putin. Potrivit Casei Albe, Biden i-a transmis liderului ucrainean că diplomația și acțiunile de descurajare a Rusiei continuă. În replică, președintele ucrainean… Citește mai mult
Banii americanilor, cheltuiți pe propagandă progresistă. Milioane de dolari pentru schimbări de sex și agenda LGBT 7 februarie 2025 ITLU: BANII RISIPIȚI PE CHELTUIELI NEJUSTIFICATE ÎN PROGRAMUL USAID- 1.5 milioane de dolari – promovarea egalității și incluziunii diversității la locurile de muncă și în comunitățile de afaceri din Serbia;- 2.5 milioane de dolari – vehicule electrice în Vietnam;- 47.000 de dolari – o operă transgender în Columbia;- 32.000 –… Citește mai mult
Piața de autoturisme noi din România a crescut cu 6,7% în 2022 3 ianuarie 2023 Per total an 2022, inmatricularile de autoturisme noi au atins valoarea de 129.328 unitati, in crestere cu 6.7% fata de 2021, respectiv 121.208 unitati, conform datelor trimise de ACAROM redactiei noastre. In ceea ce priveste autoturismele second hand inmatriculate pentru prima oara in Romania, volumul acestora a atins in decembrie 2022 cifra de 22.413 unitati, o scadere de –17.7% fata de decembrie… Citește mai mult