Bărbat care pretindea că este cadru MAI, reținut. Schemă incredibilă de înșelăciune Webpress, 17 martie 2022 Potrivit unui comunicat al DGA transmis AGERPRES, flagrantul a fost organizat miercuri, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Giurgiu. Suspectul a fost prins imediat după primirea sumei de 5.000 de lei de la o altă persoană, care formulase denunţul. „Din cercetări, a rezultat faptul că, la data de 15 martie, persoana prinsă în flagrant a pretins suma de 1.000 de euro şi a primit suma de 5.000 de lei de la martorul denunţător, afirmând că are influenţă asupra ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, care instrumentează un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, pentru a-l exonera pe acesta de o eventuală răspundere penală”, se arată în comunicat. DGA precizează că, din datele preliminare ale anchetei, a rezultat faptul că suspectul şi-a atribuit calitatea de ofiţer al Direcţiei Generale de Protecţie Internă din cadrul MAI, poziţie în care ar fi avut relaţii de colaborare cu funcţionari ai mai multor instituţii, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne. La percheziţia amănunţită efectuată cu ocazia prinderii în flagrant au fost identificate obiecte şi însemne care aveau rolul de a crea aparenţa calităţii oficiale pretinse, existând suspiciunea că ar fi fost săvârşite şi alte infracţiuni cu privire la care urmează să fie extinse cercetările. După constatarea infracţiunii flagrante de trafic de influenţă, suspectul a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, unde i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea procesuală. El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi să fie dispuse măsurile procesuale adecvate. Comunicate noi Stiri
Cod galben emis de ANM – Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteorologică 17 februarie 2023 Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 10:00, la altitudini de peste 1.800 de metri din judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Gorj şi Vâlcea se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 90 km/h. De asemenea, în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara, la… Citește mai mult
Stiri Criza din Strâmtoarea Ormuz: Impactul deciziilor Iranului asupra traficului maritim global 22 iunie 2026 Criza din Strâmtoarea Ormuz, generată de decizia Iranului de a închide această rută maritimă, are implicații profunde asupra economiei globale și securității energetice. Analizăm contextul, impactul și perspectivele viitoare. Citește mai mult
Avarie majoră în Puerto Rico. Locuitorii au rămas fără curent electric în ajun de Anul Nou: oamenii sunt furioși 31 decembrie 2024 Aproape 90% din cei 1,47 milioane de clienți din Puerto Rico nu beneficiau de energie electrică la ora locală 9:30 a.m., potrivit informaţiilor publicate pe portalului companiei de distribuţie Luma Energy, relatează Reuters. Reluarea furnizării de electricitate ar putea să dureze între 24 şi 48 de ore, „dacă permit condițiile”,… Citește mai mult