Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Agresivii din Parlament vor putea fi sancționați! Noul Regulament al Camerei Deputaților, declarat constituțional de către CCR

Webpress, 17 martie 2022

„Noile sancțiuni din Regulamentul Camerei Deputaților- declarate constituționale de către CCR!

Agresivii din Parlament vor putea fi sancționați pe măsura comportamentului lor impardonabil.

De acum pentru injurii, violență fizică sau verbală, hărțuirea colegilor deputați cu telefonul sau pentru punerea în pericol a bunei funcționări a autorității publice legislative parlamentarii pot rămâne fără jumătate din indemnizație, pot fi evacuați din sala de ședințe, pot rămâne fără logistică la nivelul grupului parlamentar pentru o perioadă de 6 luni.

Sunt, în sfârșit, instrumente adecvate pentru a elimina haosul din ultimele luni existent în sala de ședințe și pentru a readuce conduita parlamentară în limitele decenței!

Îi incurajăm pe colegii senatori să își modifice Regulamentul! Chiar e necesar!”, a transmis deputatul PNL Gabriel Andronache.

Conducerea Camerei Deputaților a decis, în februarie, să modifice regulamentul de funcționare, după ce ieri liderul AUR, George Simion, l-a bruscat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, care vorbea la tribuna Parlamentului. Liderii grupurilor parlamentare PSD, PNL, UDMR și minorități au semnat un proiect de lege care propune modificarea regulamentului și vizează ședințele de plen, ședințele comisiilor de specialitate, dar și cele ale conducerii Camerei Deputaților.

Principalele modificări

„(1) Ședințele Camerei Deputaților se transmit, se înregistrează și se difuzează de către Camera Deputaților prin mijloace electronice și se stenografiază, prin grija Secretariatului General.

(2) Ședințele  Biroului Permanent și Comitetului Liderilor se  înregistrează de către Camera Deputaților prin mijloace electronice și se stenografiază, prin grija Secretariatului General.

(3) Ședințele Camerei Deputaților pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media cu aprobarea Biroului Permanent al Camerei Deputaților.

(4)  Ședințele Comisiilor Camerei Deputaților pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media cu aprobarea Biroului Comisiei pentru care există solicitare în acest sens.

(5) Este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea ședinței Camerei Deputaților, Biroului Permanent, Comitetului Liderilor sau comisiilor prin alte mijloace decât cele menționate la alin. (1) – (3).

(6) Este interzisă utilizarea violenței fizice constând în gesturi agresive ori a violenței verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar.

(7) Încălcarea prevederilor alin. (4) și (5) atrage sancțiunea evacuării imediate din sală a persoanei sau persoanelor care încalcă interdicțiile.

(8) Evacuarea  este obligatorie și se dispune de către  președintele de ședință din oficiu sau la solicitarea unui deputat, cu acordul majorității ponderate a liderilor grupurilor parlamentare.

(9) Chestorii asigură, fără întârziere, punerea în aplicare a măsurii disciplinare prevăzută la alin. (6) cu ajutorul personalului Direcției Afaceri Interne din Camera Deputaților, indiferent de calitatea, funcția sau demnitatea deținută de persoana care este evacuată.

(10) Președintele de ședință poate dispune concomitent și măsura suspendării ședinței până la evacuarea persoanei din sală sau până la renunțarea de către aceasta la utilizarea mijloacelor interzise sau prezentării scuzelor pentru agresivitate fizică sau verbală de la tribuna Camerei Deputaților.

Persoana evacuată poate reveni în sala de ședință dacă renunță să utilizeze mijloacele de transmitere în direct sau de înregistrare a ședinței.

(11) În cazul încălcării  repetate a interdicțiilor prevăzute la alin. (4) și (5) președintele de ședință, un lider de grup  sau un deputat poate sesiza Biroul Permanent pentru a aplica una dintre sancțiunile prevăzute de prezentul regulament.

Art. 245 1 . – Este interzisă participarea la desfășurarea unui banner în sala de ședințe în plen sau în sălile comisiilor Camerei Deputaților, înregistrarea sau transmiterea în direct a ședințelor Camerei Deputaților, Biroului Permanent, Comitetului Liderilor Grupurilor Parlamentare sau a comisiilor, utilizarea violenței fizice utilizată împotriva unui alt parlamentar sau violență verbală constând în țipete, injurii, amenințări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar

g) diminuarea indemnizației cu până la 50% până la 6 luni pentru exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al altui senator ori deputat, pentru participarea la desfășurarea unui banner în sala de ședințe in plen sau în sălile comisiilor Camerei Deputaților, pentru înregistrarea sau transmiterea în direct a ședințelor Camerei Deputaților, Biroului Permanent, Comitetului Liderilor Grupurilor Parlamentare sau a comisiilor, pentru violență fizică utilizată împotriva unui alt parlamentar sau violență verbală constând în țipete, injurii, amenințări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar;h) reducerea luării de cuvânt la maxim 10 secunde/intervenție pentru o perioadă de până la 3 luni de zile în cadrul ședințelor Camerei Deputaților, începând cu ziua aplicării sancțiunii disciplinare pentru săvârșirea abaterii disciplinare de violență verbală constând în țipete, injurii, amenințări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar;i) reducerea la jumătate a timpului alocat cu ocazia moțiunilor, orei Guvernului, orei primului ministru sau ședințelor solemne grupului parlamentar din care face parte deputatul sancționat pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în violență verbală, injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar;j) retragerea și punerea la dispoziția Secretarului General al Camerei Deputaților pentru o perioadă de până la 6 luni a tuturor funcționarilor publici cu statut special, a personalului contractual cât și logistica auto repartizate Grupului Parlamentar care prin acțiunile sale, ale deputaților sau ale angajaților săi pun în pericol buna funcționare și siguranța autorității publice, a demnitarilor sau angajaților acesteia în incinta Camerei Deputaților începând cu data constatării afectării  bunei funcționări a activității Camerei, aplicată prin decizie a Biroului Permanent al Camerei Deputaților conform procedurii prevăzute de art. 246 alin. (2), la sesizarea președintelui Camerei Deputaților, a unui grup parlamentar sau a unui deputat.”

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Ședință decisivă pentru debarcarea lui Klaus Iohannis. Opoziția pregătește demisia faraonului. Cum vrea faraonul să-și păstreze privilegiile

10 februarie 2025

Surse politice spun că, de această dată, propunerea are toate șansele să treacă, iar Klaus Iohannis ar putea fi demis.  Propunerea trebuie să ajungă pe masa Biroului Permanent Reunit din Parlament, unde senatorii și deputații trebuie să decidă dacă trimit propunerea la CCR. Magistratii sunt cei care trebuie să dea…

Citește mai mult

Studiu îngrijorător. Contrabanda cu țigarete, aproape de 10% din consumul total

16 aprilie 2024

„În luna martie contrabanda înregistrează cea mai mare creştere în regiunea sud-vest, cu 6,7 puncte procentuale (pp) până la 11,9%. De asemenea, în zona de vest cu 5,8 pp, până la 14,1%. Şi în luna martie, nord-est continuă să fie cea mai afectată de piaţa neagră (21,3%, în creştere cu…

Citește mai mult

Salariul minim crește la 3.000 de lei de la 1 ianuarie / Cât va lua angajatul în mână, dar și cei din construcții și agricultură

31 decembrie 20224 ianuarie 2023

De la 1 ianurie 2023 crește salariul minim la 3.000 de lei brut, de la 2.550 lei. De precizat că potrivit Ordonanței trenuleț, 200 de lei nu sunt taxați. 2023 vine cu o creștere a salariului minim. Astfel, de la 1 ianuarie, salariu minim va crește de la 2550 de…

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.029)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.299)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (558)
  • Stiri (39.242)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (912)
  • Ilie Bolojan (830)
  • Marcel Ciolacu (598)
  • Nicolae Ciucă (585)
  • Klaus Iohannis (579)
  • Sorin Grindeanu (414)
  • George Simion (311)
  • Călin Georgescu (239)
  • Eugen Tomac (218)
  • Kelemen Hunor (161)
  • Gabriela Firea (146)
  • Traian Băsescu (142)
  • Florin Cîțu (132)
  • Rareș Bogdan (130)
  • Dominic Fritz (125)
  • Ludovic Orban (103)
  • Cătălin Predoiu (101)
  • Victor Ponta (92)
  • Diana Șoșoacă (91)
  • Crin Antonescu (69)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info