Ciucă, primul MESAJ după participarea la Summit-ul NATO de la Bruxelles: au fost luate măsuri CRUCIALE pentru siguranța și securitatea românilor Webpress, 25 martie 2022 „Practic, s-a luat decizia printr-un demers pe care țara noastră l-a făcut cu mult timp în urmă, în sensul în care s-a dorit ca măsurile de descurajare pe flancul de est să fie cât mai echilibrate și în măsură să asigure securitatea credibilă pentru întreg flancul estic. Cea de-a doua decizie foarte importantă este aceea de revedere a elementelor conceptuale, astfel încât NATO să fie în măsură să pregătească și să organizeze descurajarea și apărarea alianței pe teremen lung, concept ce va fi discutat și aprobat la summit-ul de anul acesta, de la Madrid. De asemenea, au fost discutate elementele de consolidare a sprijinului partenerilor NATO. În consecință, putem spune că au fost luate decizii care vin să garanteze tot ceea ce înseamnă măsurile pe care cetățenii noștri le așteaptă în ceea ce privește siguranța și securitatea lor”, a declarat Nicolae Ciucă, în debutul ședinței de Guvern. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă au participat, joi, la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, organizată la Cartierul General al Alianţei din Bruxelles, a informat Administraţia Prezidenţială. Reuniunea afost convocată în contextul agresiunii militare „ilegale” a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi al creşterii semnificative a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii regionale, europene şi euroatlantice. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Trei tineri brăileni au realizat o platformă de depistare a plagiatelor. Cum functioează aplicația 8 ianuarie 2022 Ca student la două facultăţi, una în Marea Britanie şi o alta în România, Radu Pupezeanu a putut observa o diferenţă între cele două sisteme de educaţie şi a identificat o nevoie pe care studenţii de la universităţile locale o aveau, lucru care l-a determinat să pornească pe drumul antreprenoriatului…. Citește mai mult
Cum faci cel mai sănătos magiun de prune. Rețeta lui Radu Anton Roman 29 septembrie 2023 „Se grijesc fructele (se spală, se scot sâmburii), se pun la fiert într-o tingire cu fundul gros, dar nu direct pe plită, ci pe ţiglă încinsă, abia să bulbucească. Sâmburii de caisă şi corcoduşe (dacă aveţi şi doriţi să-i adăugaţi) se sparg, se pisează ca orezul, cam o mână plină… Citește mai mult
CULISELE STATULUI PARALEL. Prăbușirea uzinei care vindea tractoare pe tot mapamondul 14 noiembrie 2022 Uzina a fost înființată în timpul regimului comunist, pentru ca agricultura să fie mecanizată, iar datoriile către Uniunea Sovietică, să se poată plăti în cantități mari de cereale. În 1946 o veche fabrică de avioane de la Brașov a fost transformată într-o uzină de tractoare. Ideea s-a dovedit a fi… Citește mai mult