Ciucă, primul MESAJ după participarea la Summit-ul NATO de la Bruxelles: au fost luate măsuri CRUCIALE pentru siguranța și securitatea românilor Webpress, 25 martie 2022 „Practic, s-a luat decizia printr-un demers pe care țara noastră l-a făcut cu mult timp în urmă, în sensul în care s-a dorit ca măsurile de descurajare pe flancul de est să fie cât mai echilibrate și în măsură să asigure securitatea credibilă pentru întreg flancul estic. Cea de-a doua decizie foarte importantă este aceea de revedere a elementelor conceptuale, astfel încât NATO să fie în măsură să pregătească și să organizeze descurajarea și apărarea alianței pe teremen lung, concept ce va fi discutat și aprobat la summit-ul de anul acesta, de la Madrid. De asemenea, au fost discutate elementele de consolidare a sprijinului partenerilor NATO. În consecință, putem spune că au fost luate decizii care vin să garanteze tot ceea ce înseamnă măsurile pe care cetățenii noștri le așteaptă în ceea ce privește siguranța și securitatea lor”, a declarat Nicolae Ciucă, în debutul ședinței de Guvern. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă au participat, joi, la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, organizată la Cartierul General al Alianţei din Bruxelles, a informat Administraţia Prezidenţială. Reuniunea afost convocată în contextul agresiunii militare „ilegale” a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi al creşterii semnificative a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii regionale, europene şi euroatlantice. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Stiri Tragedie în Apuseni: Trei vieți pierdute din cauza electrocutării în timpul lucrărilor de întreținere 18 septembrie 2026 O tragedie în Apuseni a dus la moartea a trei bărbați electrocutati în timpul lucrărilor de întreținere. Detaliile incidentului ridică întrebări grave despre siguranța muncii. Citește mai mult
Politica Cinci motive pentru care NATO nu este pregătită pentru un conflict cu Rusia: O analiză detaliată 1 mai 20261 mai 2026 Analiza celor cinci motive pentru care NATO nu este pregătită pentru un conflict cu Rusia, evidențiind lacunele strategice și nevoia urgentă de regândire a politicii de apărare. Citește mai mult
Ministrul Energiei, chemat în Parlament să dea explicații pe tema facturilor uriașe la energie 1 februarie 2022 „Confirm încă odată faptul că USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, la începutul acestei sesiuni parlamentare. Am solicitat în mai multe rânduri adoptarea de măsuri care să reducă facturile foarte mari la energie. Am venit şi cu propuneri în acest sens. Am tras şi noi… Citește mai mult