LISTA alimentelor care vor putea fi cumpărate cu vouchere acordate persoanelor cu venituri reduse Webpress, 13 aprilie 2022 Noul pachet de măsuri de protecție pentru persoanele cu venituri reduse include și acordarea de vouchere pentru achiziționarea de alimente. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că voucherele pentru persoanele cu venituri reduse ar urma să fie utilizate pentru achiziționarea a șase produse de bază, respectiv pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui și ouă. Voucherele, care vor avea o valoare de 50 de euro și care vor fi acordate din două în două luni, ar urma să fie acordate persoanelor cu venituri reduse, respectiv pensionarilor cu pensii de până la 1500 de lei, persoanelor cu dizabilități, familiilor cu venituri reduse de până la 600 de lei/membru, familiilor monoparentale cu venituri de până la 2.000 de lei, iar elevii cu burse sociale vor primi vouchere în valoare de 30 de euro/lună, pentru rechizite, hrană și îmbrăcăminte. Pachetul de măsuri a fost aprobat ca protecție în fața valului de scumpiri. De altfel, Institutul Național de Statistică a anunțat, marți, că rata anuală a inflației din luna martie 2022 a crescut la 10,2% comparativ cu aceeași lună a anunțului trecut. Cele mai mari creșteri de preț s-au înregistrat la gaze naturale, dar și la anumite produse alimentare cum ar fi cartofii, uleiul și pâinea. Comunicate noi Stiri
Închisoare pentru instructorul de dans din Brașov care a întreținut relații sexuale cu fetele minore pe care le antrena 8 februarie 2023 Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, activa ca instructor de dans la o sală din Brașov. El a trimis mai multe fotografii cu un conținut pornografic unei fete de 12 ani, antrenate de el, cu care a și întreținut relații intime, având acordul ei. Mama fetei a aflat abia… Citește mai mult
Stiri Proiectul metroului M6: O nouă eră în transportul public din București 11 septembrie 2026 Construcția metroului M6 din București avansează, prometând să transforme infrastructura de transport și să îmbunătățească conectivitatea cu Aeroportul Otopeni. Citește mai mult
Se vând zeci de locuințe ANL într-un mare oraș. Cum pot fi cumpărate? 15 iunie 2023 După ani lungi de așteptare, Primăria Municipiului Buzău a anunțat că vrea să vândă locuințele ANL 106 locuințe din 4 blocuri, în care locuiesc, cu chirie, tinere familii, scrie Sansa Buzoiană. Condițiile de vânzare nu sunt definitivate, un regulament fiind în dezbatere, în acest moment, pe pagina de internet… Citește mai mult