Oficial OMV Petrom: Am fi putut avea gazele din Marea Neagră dacă autoritățile se mișcau mai repede Webpress, 10 decembrie 2021 „Ca să vedem ce oportunităţi a avut România în ceea ce priveşte producţia de gaze, să ne uităm în urmă cu patru ani, când a fost adoptată Legea 256, care ar fi trebuit să permită dezvoltarea resurselor din Marea Neagră. Producţia ar fi putut începe în primul trimestru din anul 2022. România ar fi putut beneficia până la 10 miliarde de metri cubi de producţie de gaze pe an, bugetul de stat ar fi putut beneficia de 2 miliarde de dolari pe an, am fi putut crea şi menţine circa 30.000 de locuri de muncă. Am fi putut suplimenta cu gaze Republica Moldova fără nicio problemă în anii următori şi n-ar fi fost probleme de alimentare pe piaţa din România”, a afirmat Alexandru Maximescu, director corporate affairs OMV Petrom, la Bucharest Forum, citat de Agerpres. Mai mult, în acest scenariu, România ar fi putut avea un rol foarte important pe această piaţă în regiune. Oficialul OMV a apreciat că odată cu intrarea Romgaz în proiect și cu speranța că promisiunile noii Coaliții de guvernare că legislația va fi finalizată până la sfârșitul anului, în 2026 sau 2027 ar putea fi extrase primele gaze din Marea Neagră. Maximescu a făcut și un comentariu ironic, pornind de la faptul că în Palatul Parlamentului, locul unde a fost organizată conferinţa Bucharest Forum, nu era căldură. „Suntem în Palatul Parlamentului, este mijlocul lunii decembrie şi îngheţăm de frig. În Bucureşti, în Palatul Parlamentului, nu funcţionează încălzirea. Deci, dacă nu luăm în serios problema investiţiilor şi a implementării proiectelor, aceasta va fi problema multor oameni din România şi trebuie cu toţii să contribuim să evităm astfel de experienţe”, a punctat reprezentantul OMV Petrom. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Stiri Revelații uluitoare despre aerul toxic din New York post-11 septembrie: Documentele ascunse de primărie 9 septembrie 2026 Documentele recent publicate de primarul New York-ului, Zohran Mamdani, dezvăluie o gestionare controversată a sănătății publice după atacurile din 11 septembrie 2001, evidențiind riscurile aerului toxic și reacțiile oficialilor. Citește mai mult
SCANDAL la nivel înalt! Prim-ministru acuzat de violenţă domestică. Cine este acesta 5 februarie 2022 Am luat decizia de a remaniera cabinetul”, a spus preşedintele de stânga într-o scurtă adresă televizată, invocând refuzul Congresului de a dezbate sâmbătă votul de încredere în echipa ministerială desemnată marţi. Avocat şi deputat în vârstă de 62 de ani, Héctor Valer Pinto este criticat după ce mai multe instituţii… Citește mai mult
Stiri Scoția triumfă cu emoții în fața Haitiului la CM 2026: O analiză detaliată a primei etape din Grupa C 14 iunie 2026 Scoția a obținut o victorie emoționantă în fața Haitiului la CM 2026, marcând o revenire simbolică pe scena fotbalului mondial după 28 de ani. Citește mai mult