SCANDAL la nivel înalt! Prim-ministru acuzat de violenţă domestică. Cine este acesta Webpress, 5 februarie 2022 Am luat decizia de a remaniera cabinetul”, a spus preşedintele de stânga într-o scurtă adresă televizată, invocând refuzul Congresului de a dezbate sâmbătă votul de încredere în echipa ministerială desemnată marţi. Avocat şi deputat în vârstă de 62 de ani, Héctor Valer Pinto este criticat după ce mai multe instituţii de presă au dezvăluit joi că soţia şi fiica lui au depus o plângere împotriva lui în octombrie 2016, pentru presupusă violenţă domestică. Vineri, cu câteva ore înainte de intervenţia lui Pedro Castillo, preşedintele Congresului peruan, Maria del Carmen Alva, îi ceruse lui Héctor Valer Pinto să demisioneze. Premierul a fost „părăsit” de trei membri ai echipei sale, inclusiv de noul ministru al Afacerilor Externe César Landa, care a scris pe Twitter că „serviciul public are nevoie de funcţionari publici scutiţi de aceste acuzaţii”. Hector Valer Pinto, care a depus jurământul marţi, a negat că ar fi un „agresor” subliniind că nu a fost niciodată condamnat pentru violenţă domestică şi spunând că va rămâne şeful Consiliului de Miniştri. Potrivit cotidianului El Comercio, fiica lui Héctor Valer Pinto a declarat în octombrie 2016 la o secţie de poliţie din Lima că tatăl ei a pălmuit-o, a lovit-o cu pumnii şi a tras-o de păr. Un judecător a dispus în februarie 2017 „măsuri de protecţie” pentru soţia sa, deoarece aceasta prezenta „semne de abuz fizic”. Următorul guvern peruan va fi al patrulea în şase luni de când Pedro Castillo a venit la putere, la 28 iulie 2021. Comunicate noi Stiri
Incendiul din Marea Neagră: Atacul dronei rusești asupra cargoului Victress și implicațiile geopolitice ale acestuia 22 iunie 2026 Un cargou sub pavilion panamez a fost atacat de o dronă rusească în Marea Neagră, provocând un incendiu și o victimă umană. Incidentul ridică întrebări geopolitice și economice. Citește mai mult
Protest de amploare la Guvern: MII de oameni NU vor privatizarea pădurilor – JAFUL devine legal după măsurile de la Bruxelles 12 ianuarie 2023 Mii de padurari se află joi dimineață în Piața Victoriei. Protestul desfășurat între orele 10.00-13.00 este împotriva trecerii pădurilor sub guvernanță corporativă pentru profit, au declarat silvicultorii din fața Guvernului, la Realitatea PLUS. Este vorba de OUG adoptată la sfârșitul anului trecut prin care se impune guvernanţa corporativă la nivelul… Citește mai mult
Stiri Criza din PNL: Excluderea lui Adrian Veștea și a altor lideri – Implicații și perspective asupra viitorului partidului 22 iunie 2026 Excluderea lui Adrian Veștea și a altor patru membri din PNL reflectă o criză profundă în interiorul partidului, cu implicații semnificative pentru viitorul politic al României. Citește mai mult