Karim Benzema și Mohamed Salah, schimb de replici înainte de finala Ligii Campionilor Webpress, 25 mai 202225 mai 2022 Real Madrid și Liverpool se vor înfrunta, sâmbătă seara, pe „Stade de France”, în marea finală a Ligii Campionilor. Până atunci, starurile Karim Benzema și Mohamed Salah au început să se contreze după o declarație a fotbalistului egiptean. Sâmbătă, de la ora 22:00, va avea loc duelul dintre Real Madrid și Liverpool în finala Ligii Campionilor de pe „Stade de France”. Până să se întâlnească pe teren, Karim Benzema și Mohamed Salah au început un schimb de replici de la distanță, după ce egipteanul a declarat că „vrea răzbunare” după finala Ligii Campionilor pierdută de „cormorani” în 2018. Karim Benzema și Mohamed Salah, duel de la distanță înainte de finala Ligii Campionilor „Sunt entuziasmat înaintea finalei, am vrut să jucăm cu Real Madrid. Am pierdut în 2018, a fost o zi tristă pentru noi și cred că acum este vremea revanșei. Sunt sigur că va fi un meci greu, dar trebuie să ne concentrăm pe jocul nostru și cred că avem șanse bune” – Mohamed Salah. „Cei de la Liverpool au prea multă încredere. Poate cred că au câștigat deja meciul sau cred că Real Madrid nu mai este la fel de bună ca înainte. Cred că se consideră favoriți. Salah poate să spună ce vrea, vom vedea pe teren” – a replicat Karim Benzema. Liverpool caută sâmbătă trofeul cu numărul șapte în Liga Campionilor, în timp ce Real deține recordul (13 Champions League cucerite). Finala Ligii Campionilor va fi în direct pe Digisport 1, Orangesport 1, Primasport 1 și Livescore pe HotNews. Comunicate noi Sport Stiri
Stiri Evaluarea Bacalaureatului 2026: Analiza Ratelor de Promovare și Implicațiile pentru Educația din România 6 iulie 2026 Analiza rezultatelor Bacalaureatului 2026 evidențiază provocările și oportunitățile sistemului educațional din România, inclusiv rata de promovare și modalitățile de contestare. Citește mai mult
Eugen Sechila, trimis în judecată pentru confecţionarea și răspândirea de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe 12 martie 2025 Eugen Sechila a fost trimis în judecată pentru că a construit și amplasat, în 2021, lângă sediul primăriei unei localități din Călărași, o troiță care avea încorporată în partea inferioară simbolul asociat mișcării legionare. În decembrie 2024, troița a fost înlăturată. „Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală… Citește mai mult
Discuțiile dintre piloți și turnul de control în cazul aeronavei care a aterizat de urgență pe Otopeni – AUDIO – Zgomot ciudat în cabină 17 iulie 2023 Wizzair MT6032: Problemă tehnică. Am vrea să ne întrerupem urcarea și să întoarcem pe aeroportul Otopeni Turnul de control: Opriți urcarea la nivel 1-3-0 (n.r. aprox. 4000 de metri) Au trecut doar 6 minute de la decolare în momentul în care piloții aeronavei și-au dat seama că ceva este în… Citește mai mult