Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Bacalaureat 2022: Luni încep probele de evaluare a competențelor. Sunt înscriși 126.454 de absolvenți de liceu / Calendar BAC 2022

Webpress, 5 iunie 20226 iunie 2022

Examenul național de bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, începe luni, cu probele de evaluare a competențelor, programate până în 16 iunie. La examen s-au înscris 126.454 de absolvenți de liceu, potrivit Ministerului Educației, care a anunțat oficial, duminică, și calendarul integral al examenului.

Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 126.454 de absolvenți de liceu – 111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare – s-au înscris pentru a susține probele (integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare) la examenul de bacalaureat 2022.

Calendarul probelor de evaluare a competențelor la BAC 2022

  • 6 – 8 iunie: Proba A – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • 8 – 9 iunie: Proba B – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
  • 8 – 10 iunie: Proba D – evaluarea competențelor digitale;
  • 14 – 16 iunie: Proba C – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Procedura de desfășurare a probelor de evaluare a competențelor la BAC 2022

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic, de aceeaşi specialitate, din unitatea de învăţământ).

În cazul în care nu există cadre didactice de specialitate în unitatea respectivă de învăţământ, care pot fi desemnate în comisia de bacalaureat de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sau acestea se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli, conform Ministerului Educației.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcție de grilele naționale sau europene.

De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

Ministerul Educației precizează, într-un comunicat de presă, că în situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Reguli

  • Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.
  • Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
  • Reprezentanţii instituţiilor mass-media au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistie și digitale sau în centrele de examen numai cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/fotografii/preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în acele materiale, potrivit Ministerului Educației.

Calendarul probelor scrise la BAC 2022

  • Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română.
  • Proba obligatorie a profilului este programată marți, 21 iunie.
  • Miercuri, 22 iunie, are loc proba la alegere a profilului şi specializării.
  • Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Când vor fi afișate rezultatele la Bacalaureat 2022

  • Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00).
  • Contestațiile pot fi depuse în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeași zi.
  • Afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 1 iulie.

Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea, obținând cel puţin media 6 la probele scrise.

Comunicate noi Educatie / Cultura Institutii publice Resurse umane Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Stiri

Nicușor Dan și Amenințările Geopolitice: O Privire Asupra Flancului Estic și Regiunii Arctice

14 septembrie 2026

Nicușor Dan a evidențiat provocările de securitate comune pe Flancul Estic și în zona arctică, subliniind rolul Rusiei în aceste amenințări. Articolul analizează implicațiile geopolitice și necesitatea cooperării internaționale.

Citește mai mult

Laptele de cartof, salvare pentru diabetici. Beneficii nebănuite pentru sănătate

27 februarie 2023

O noutate pe piaţa lactatelor vegetale este laptele de cartof, o băutură care se află în plină ascensiune şi este puternic mediatizată în online, urmând să devină la fel de populară ca şi laptele de soia sau de migdale. Creat de profeoara Eva Tornberg, de la Universitatea Lund, laptele de…

Citește mai mult

Republica Moldova, pedepsită aspru de către Rusia. Moscova taie de tot gazele de la 1 ianuarie

28 decembrie 2024

Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse ale furnizării energiei electrice, transmite Reuters. Grupul îşi rezervă dreptul de a…

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.027)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.300)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (559)
  • Stiri (44.719)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (1298)
  • Ilie Bolojan (1087)
  • Sorin Grindeanu (614)
  • Marcel Ciolacu (608)
  • Klaus Iohannis (593)
  • Nicolae Ciucă (592)
  • George Simion (389)
  • Călin Georgescu (348)
  • Eugen Tomac (226)
  • Kelemen Hunor (218)
  • Traian Băsescu (188)
  • Dominic Fritz (172)
  • Gabriela Firea (147)
  • Rareș Bogdan (137)
  • Florin Cîțu (135)
  • Victor Ponta (128)
  • Ludovic Orban (116)
  • Cătălin Predoiu (108)
  • Diana Șoșoacă (97)
  • Sebastian Burduja (72)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info