Cea mai aspră condamnare după asaltul asupra Capitoliului: Un american a primit 5 ani de închisoare pentru agresarea poliţiei Webpress, 18 decembrie 2021 Robert Scott Palmer, în vârstă de 54 de ani, a fost văzut purtând o jachetă cu steagul american şi o şapca pe care se putea citi „Florida pentru Trump” în timp ce arunca cu scânduri, un stingător de incendiu şi alte obiecte în poliţia din apropierea Capitoliului. Bărbatul a încercat apoi să intre în clădire, dar a fost respins de spray-ul cu piper folosit de forţele de securitate, ceea nu l-a împiedicat să îşi continue acţiunea ofensivă până când a fost lovit de un glonţ o de cauciuc. Judecătoarea federală Tanya Chutkan i-a respins regretele scrise de mână, în care Palmer susţinea că a fost păcălit de fostul preşedinte, pe care l-a calificat ca fiind tiranic.”Mi-am dat seama că am fost minţiţi”, a scris el, referindu-se la susţinătorii fostului preşedinte Trump. Până la această condamnare, cea mai grea pedeapsă pentru evenimentele din 6 ianuarie a fost de 41 de luni de închisoare, adică puţin peste trei ani, în cazul a doi americani condamnaţi pentru obstrucţionarea procesului. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
DECIZIE istorică pe scena politică din SUEDIA! Cine este femeia care a fost aleasă prim-ministru și din ce partid face parte 24 noiembrie 2021 După mai multe zile de negocieri cu rezultat incert, politiciana social-democrată și-a asigurat miercuri dimineața sprijinul de care avea nevoie în parlament după ce marți noaptea a ajuns la un acord cu Partidul de Stânga ca să o susțină în schimbul unei măriri a pensiilor. Săptămâna trecută Andersson ceruse mai… Citește mai mult
Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, și-a încercat norocul: a fi vrut reducere a pedepsei. Magistrații n-au fost de acord 16 octombrie 2023 Mircea Drăghici a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în iulie 2019 și a fost condamnat 2 ani mai târziu, la 5 ani de închisoare cu executare. Conform DNA, în perioada 15 februarie 2018 – 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi… Citește mai mult
Stiri Îngrijorări la Costinești: Închiderea Parcului de Distracții din cauza Deficiențelor de Siguranță 9 iulie 2026 Închiderea parcului de distracții din Costinești de către ANPC ridică semne de întrebare asupra siguranței și viitorului turismului local. Analizăm implicațiile și reacțiile comunității. Citește mai mult