Ford se aşteaptă la restructurări în cazul uzinelor din Spania şi Germania Webpress, 23 iunie 2022 Constructorul auto american Ford a anunţat miercuri că va începe să producă vehicule electrice la uzina sa din Spania, în a doua jumătate a acestui deceniu, adăugând însă că asta va presupune restructurări „semnificative” atât în cazul acestei uzine, cât şi la o altă uzină Ford din Germania, transmite Reuters. Într-un comunicat de presă Ford a precizat că a ales uzina sa de la Valencia drept facilitatea preferată pentru asamblarea de vehicule bazate pe următoarea arhitectură de vehicule electrice. Celălalt concurent pentru acest proiect era uzina Ford de la Saarlouis, Germania, şi care va continua să producă modelul Focus. Angajaţilor de la uzinele din Valencia şi Saarlouis li s-a comunicat că va fi nevoie de un program de restructurare pe termen scurt şi că amploarea acestuia va fi una „semnificativă”, a declarat un purtător de cuvânt de la Ford pentru Reuters, fără a oferi alte detalii. Ford a avertizat în avans că trecerea la producţia de automobile electrice va conduce cel mai probabil la diminuarea efectivelor deoarece automobilele electrice au nevoie de mai puţine ore de muncă pentru asamblare. Uzina Ford de la Valencia are aproximativ 6.000 de lucrători în timp ce la uzina de la Saarlouis lucrează aproximativ 4.600 de angajaţi. Sindicatul spaniol UGT a salutat anunţul referitor la producţia de automobile electrice la uzina de la Valencia, deoarece asta garantează continuarea operaţiunilor de producţie pentru mai mult de un deceniu. UGT se aşteaptă ca producţia de automobile electrice la Valencia să înceapă în 2024 dar a subliniat că va discuta cu Ford planurile referitoare la reducerea efectivelor. Anterior, în luna martie a acestui an, Ford a anunţat planuri pentru şapte noi modele electrice în Europa, o uzină de asamblare de baterii în Germania şi un joint venture pentru producţia de celule de baterii în Turcia. Tot atunci, Ford a anunţat că în 2023 va începe să producă un nou automobil electric la uzina de la Koln, Germania, în timp ce o versiune electrică a modelului Puma ar urma să fie produsă la uzina din România, începând din 2024. Separat, Comisia Europeană a aprobat, miercuri, în temeiul reglementărilor UE în domeniul fuziunilor, preluarea societăţii Ford România SA din România de către Ford Otomotiv Sanayi A.Ş. (Ford Otosan) din Turcia. Aceasta din urmă este o companie cotată la bursă, în care Ford şi Koc Holding au acţiuni egale. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Studiu surprinzător: Efectul pozitiv pe care l-ar avea consumul a două băuturi alcoolice pe zi. Medicii sunt uimiți 9 februarie 2023 Atunci când băutorii înrăiți și-au redus nivelul de băutură la un nivel moderat în timp, riscul de a fi diagnosticați cu Alzheimer a fost redus cu 12%, iar riscul de demență cu 8%. Echipa de cercetători a împărțit alcoolul în trei grupe: băutori ușori, dacă au mai puțin de 15… Citește mai mult
O motociclistă a murit pe Șoseaua Piepra după ce a a pierdut controlul asupra vehiculului 17 iunie 202217 iunie 2022 Un accident mortal a avut loc seara trecută pe şoseaua Pipera, în județul Ilfov, la limită cu Bucureştiul. O motociclistă s-a stins după ce a pierdut controlul asupra vehiculului și a căzut pe asfalt. Polițiștii încearcă acum să afle cum s-a produs nefericitul eveniment. Accidentul s-a produs în jurul orei… Citește mai mult
Bărbat extrem de PERICULOS, descoperit pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei. Cum a încercat să îi inducă în eroare pe polițiști 31 octombrie 2022 Duminică, 30 octombrie a.c., polițisti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, urmărit pentru săvârșirea infracțiunilor de viol si tentativă la omor. La data menționată, în jurul orei 10.30,… Citește mai mult