Toyota recheamă în service primul său SUV electric, la mai puţin de două luni de la lansare Webpress, 23 iunie 2022 Constructorul auto japonez Toyota Motor Corp a anunţat joi că va rechema în service 2.700 dintre primele sale vehicule electrice produse în masă, din cauza riscului ca roata automobilului să se desprindă, transmite Reuters. Cel mai mare producător auto mondial, în funcţie de numărul de autovehicule vândute, a trimis o cerere Ministerului japonez al Transporturilor cu privire la rechemarea în service a modelului bZ4X, primul său SUV full electric. Din cele 2.700 de vehicule afectate de această rechemare, 2.200 erau destinate să ajungă în Europa, 260 în SUA, 20 în Canada şi 110 în Japonia, a precizat constructorul auto Autoritatea pentru Siguranţa Rutieră din Japonia a precizat că virajele strânse şi frânarea bruscă ar putea duce la desprinderea unui prezon la roată, ceea ce ar creşte riscul ca roata să se desprindă de vehicul. Autoritatea a precizat că până acum nu au fost raportat accidente care să fie provocate de acest defect, dar i-a sfătuit pe şoferi să nu mai utilizeze vehiculul până la efectuarea unei reparaţii permanente. Această rechemare în service vine la mai puţin de două luni după ce Toyota, un jucător relativ nou pe piaţa vehiculelor electrice, a lansat bZ4X, primul său SUV electric, pe piaţa japoneză, deşi doar ca opţiune de închiriere. Toyota a fost criticată de unii investitori şi ONG-uri de mediu pentru că nu a acţionat suficient de rapid în vederea eliminării automobilelor cu motoare pe combustie internă şi introducerii vehiculelor electrice. Constructorul japonez a răspuns acestor critici prin necesitatea de a oferi o gamă variată de sisteme de propulsie care să satisfacă dorinţele unor diferite pieţe şi categorii de consumatori. În plus, automobilele hibride echipate cu un motor pe benzină şi unul electric sunt în continuare mult mai populare pe piaţa din Japonia decât vehiculele complet electrice, care anul trecut au reprezentat doar 1% din totalul autoturismelor de pasageri vândute în Japonia. Cu toate acestea, piaţa vehiculelor electrice este în creştere rapidă, iar producătorii străini, precum Tesla, fac progrese vizibile pe străzile din oraşele japoneze. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Gabriel Oprea: „România își respectă angajamentele și trebuie să fie respectată în Europa” 26 noiembrie 2022 El și-a exprimat dezamăgirea în legătură cu abordarea pe care o au unele state europene referitor la accederea României în Schengen: “Este dezamăgitoare atitudinea unor state europene cu privire la intrarea țării noastre în Schengen. Și este nedrept ca România să nu fie admisă acum în spațiul de liberă circulație…. Citește mai mult
Stelian Lupu, fost șef al Serviciului de Permise și Înmatriculări Teleorman, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită 27 decembrie 2021 Stelian Lupu, fost şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Teleorman, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită pentru promovarea unor candidaţi la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea carnetului de… Citește mai mult
Zelenski, la comemorarea atrocităților de la Bucha, comise în 2022: Ucraina nu va ierta niciodată Rusia – Imagini devastatoare 31 martie 2023 Preşedintele Volodimir Zelenski a spus vineri că Ucraina nu va ierta vreodată trupele ruseşti responsabile pentru atrocităţile din Bucea, într-o zi în care localitatea de lângă Kiev a marcat împlinirea unui an de la eliberarea sa după 33 de zile de ocupaţie, transmite Reuters. Foto: Profi Media Forţele ucrainene au… Citește mai mult