România, printre țările care au cerut Comisiei Europene amânarea interzicerii vânzărilor de mașini cu motoare termice Webpress, 25 iunie 2022 Cinci state ale Uniunii Europene, printre care și România, au cerut CE o amânare a aplicării planului de interzicere a vânzărilor de mașini cu motoare termice. Italia, Portugalia, Slovacia, Bulgaria și România au solicitat Comisiei Europene (CE) să amâne cu cinci ani planul de interzicere a vânzărilor de mașini noi alimentate cu benzină sau motorină. Conform unui document ajuns în posesia agenției Reuters, cele cinci țări menționate au solicitat ca în 2035 să fie aplicat un procent de reducere a emisiilor de CO2 rezultate de la mașinile nou vândute de doar 90% față de 100% cum este prevăzut în proiectul „Fit for 55” al Comisiei Europene. Ulterior, ținta de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 la nivelul Uniunii Europene, cea care înseamnă interzicerea totală a comercializării de mașini cu motoare termice ar putea fi atinsă în 2040, cu cinci ani întârziere față de planul inițial. Planul de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 provenite de la mijloacele de transport este parte dintr-o inițiativă mai amplă a Comisiei Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră la nivelul întregii UE cu 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990 („Fit for 55”). Propunerea făcută anul trecut de Comisia Europeană statelor membre a fost avizată la începutul acestei luni și de Parlamentul European deși existau semnale că unele grupări politice vor să amendeze proiectul. Ca urmare a acestui nou pas către interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare termice, reprezentanții statelor UE se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a cădea de acord asupra unei poziții comune. Numai că, documentul citat de Reuters și pe care cele cinci țări l-au prezentat la Bruxelles schimbă radical datele problemei. „Trebuie stabilite perioade de tranziție adecvate și adaptate”, se arată în document ca susținere a ideii de a amâna interdicția totală a vânzărilor de mașini cu motoare termice. În plus, cele cinci țări notează și necesitatea extinderii infrastructurii de încărcare. Un oficial bulgar, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a explicat că politicile climatice trebuie să ia în considerare factori economici și sociali, cum ar fi „diferențele semnificative” în puterea de cumpărare dintre țările UE. În schimb, Comisia Europeană consideră impunerea planului „Fit for 55” până în 2035 este crucială. Asta pentru că, luând în calcul o durată medie de viață a vehiculelor noi de 15 ani, ultimele mașini alimentate cu benzină și motorină ar dispărea de pe șoselele UE abia în 2050, punctul din care oamenii de știință susțin că schimbările climatice nu vor mai putea fi oprite, acestea urmând să cauzeze situații dezastruoase. Doucmnetul trimis CE de cele cinci state, Italia, Portugalia, Slovacia, Bulgaria și România, vine după ce și ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, a declarat că o interdicţie a vânzărilor de mașini cu motoare termice ar fi o greşeală şi de aceea guvernul de la Berlin nu va fi de acord cu această legislaţie europeană. Ulterior, executivul de la Berlin, a revenit, menționând că Lindner a vorbit în nume propriu. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Una caldă, una rece. BNR a revizuit previziunile. Creșetere economică slabă în 2023, dar mai bună în 2024 21 februarie 2023 Consiliul de administraţie al BNR a decis pe 9 februarie în unanimitate menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 6%. De asemenea, Consiliul de administraţie… Citește mai mult
Plăţi nelegale din conturile unei primării, de peste 2 milioane de lei! Un funcționar a fost REȚINUT 22 februarie 2023 Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, a fost reţinut în urma a 13 percheziţii domiciliare. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa au efectuat marţi 13 percheziţii domiciliare, în judeţele Constanţa şi Olt, într-un dosar penal în care se fac cercetări,… Citește mai mult
Șeful PENTAGONULUI: Rusia apropie trupe de UCRAINA! Se transportă rezerve de sânge. Ce a mai declarat Lloyd Austin 17 februarie 202231 martie 2022 ”Îi vedem transferând acolo mai multe avioane de luptă şi auxiliare. Îi vedem sporindu-şi pregătirea în Marea Neagră. Îi vedem chiar stocând rezerve de sânge”, a spus şeful Pentagonului la sediul NATO din Bruxelles. Lloyd Austin a descris drept ”îngrijorătoare” ultimele incidente armate din estul separatist prorus al Ucrainei, unde… Citește mai mult