Părintele Damaschin, apel de suflet la Legile Puterii: Nu lăsați neomarxiștii energiei să închidă bisericile, se vor naște monștri Webpress, 15 septembrie 2022 Preotul misionar Dan Damaschin, cunoscut pentru numeroase acte de caritate, reușește prin Asociaţia „Glasul Vieţii”, să aibă grijă de peste 10.000 de copii, care provin din aproximativ 2.500 de familii dezavantajate. Familii care au o medie de 4-5 copii/familie. De când s-a declanșat avalanșa scumpirilor energiei, misiunea lui a devenit aproape imposibilă. FACTURI DE 9 ORI MAI MARI, PENTRU CĂ SE POATE „Iarna trecută ne-am trezit cu facturii la energie mărite de 9 ori peste noapte, nu mă sfiesc să spun numele companiei, este ENGIE, iar când i-am întrebat cum și-au permis să majoreze prețurile într-un asemenea hal, au răspuns că le permite legea și așa am plătit un miliard de lei vechi. Iarna aceasta privim cu îngrijorare orice schimbare pe piața energie, pentru că aceste familie sărace vor apela la noi să le ajutăm cu plata facturilor sau lemnele, iar gândul că nu vor benefica de plafonare deja ne îngrozește și ne duce la temerea că nu vom supraviețui în perioada următoare”, a declarat părintele Dan Damaschin, în exclusivitate la Legile Puterii de la Realitatea Plus. UNDE SE ÎNCHID BISERICI SE NASC MONȘTRI „Acolo unde o biserică se va închide și mesajul toleranței va fi anihilat, se vor naște monștri. Politicienii ar trebui să înțeleagă că Biserica este cel mai bun partener pentru pacea socială, pentru educație, poate că cei care nu vor asta își doresc o Românie precum Rusia stalinistă, probabil că spre asta ne îndreptăm, spre un neostalinism. Noi putem să ne rugăm ca politicienii să nu cadă în această capcană. Am trecut de iarnă in care copiii noștii erau la un pas să moară de foame din cauza unor decizii nechibzuite și sper să nu mai ajungem în acel moment, oricând de greu le-ar fi celor din Guvern. „Eu le reamintesc că un studiu occidental arată că acolo unde s-a închis o biserică s-au deschis 3 spitale de psihiatrie, dacă cineva a avut acest interes, atunci trebuie să avem in vedere transformarea într-o societate stalinistă, într-o lume în care nu mai există spiritualitate, nu mai există familie. Mă rog să nu se ajungă la această lume!” a afirmat părintele Dan Damaschin. Comunicate noi Stiri
Întâlnire CRUCIALĂ între Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu – Cel mai important proiect de infrastructură, tranșat la minister 20 iunie 2023 Cei doi vor discuta inclusiv despre podul peste Dunăre de la Brăila, poreclit ‘Golden Gate-ul României’, care ar urma să fie inaugurat după nu mai puțin de un an și jumătate de întârzieri. Testele de rezistenţă la podul suspendat de la Brăila au început, acestea reprezentând un pas important pentru… Citește mai mult
Conopidă murată în oţet, un adevărat deliciu pentru iarnă. Ingredientul care păstrează leguma albă 30 octombrie 2023 Reţeta de conopidă murată cu oţet Ingredientele necesare: – 3 kilograme de conopidă– boabe de piper– boabe de muştar– sare grunjoasă– rămurele de cimbru– frunze de ţelină– foi de dafin Cum se pune conopida la murat Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să speli borcanele în care… Citește mai mult
Stiri Raluca Turcan acuză PSD de sabotaj politic în legea salarizării 25 iulie 2026 Raluca Turcan acuză PSD de sabotaj politic în legea salarizării, subliniind importanța reformelor necesare pentru angajații din sectorul public. Citește mai mult