Două ambarcaţiuni, scufundate în Grecia: cel puțin 30 de persoane au murit Webpress, 12 octombrie 2022 Un nou corp a fost găsit marţi după naufragiile de săptămâna trecută din Marea Egee, în Grecia, a două ambarcaţiuni cu migranţi la bord, a anunţat paza de coastă elenă, ridicând bilanţul la cel puţin 30 de morţi, notează AFP. Potrivit bilanţului de sâmbătă, numărul victimelor era 29. Corpul unei femei a fost recuperat marţi în largul Insulei Kythira, la sud de Peninsula Peloponez, unde o barcă cu pânze care transporta 95 de migranţi a eşuat în cursul nopţii de miercuri spre joi, când vântul a suflat puternic în această zonă. După acest naufragiu, 80 de oameni au fost salvaţi. Unul dintre aceştia, suspectat a fi traficant de persoane, a fost arestat sâmbătă. Pe de altă parte, cel puţin 18 persoane, majoritatea femei, au murit într-un alt naufragiu în largul Insulei Lesbos, în nord-estul Mării Egee, în Mediterana de Est, în zorii zilei de joi. Ambarcaţiunea transporta 40 de somalezi, dintre care doar zece purtau veste de salvare, potrivit autorităţilor elene. În primele opt luni ale anului, aproximativ 1.500 de persoane au fost salvate de paza de coastă, cu aproximativ 600 mai multe decât anul trecut. Adesea acuzată de respingerea ilegală a migranţilor şi refugiaţilor înapoi spre Turcia vecină, Atena aruncă frecvent responsabilitatea asupra Ankarei pentru naufragiile din Marea Egee care separă cele două ţări. „Trebuie exercitată presiune asupra Turciei la nivelul UE pentru a împiedica plecările ilegale din Turcia, altfel pierderile de vieţi omeneşti vor continua”, a spus sâmbătă ministrul grec al migraţiei, Notis Mitarachi, la conferinţa MED5 de la Paphos (Cipru), în cursul unei reuniuni a cinci ţări mediteraneene aflate în prima linie pentru primirea migranţilor (Grecia, Spania, Cipru, Malta şi Italia). Comunicate noi Stiri
Primul pas pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova: 600 de milioane de euro de la BEI – Document oficial 9 martie 2022 „În această şedinţă de guvern, continuăm demersurile pentru a putea să avem cu adevărat împlinite obiectivele şi asumările la nivel guvernamental şi vom aproba azi un memorandum prin care vor contracta un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova. Un împrumut de 600 de… Citește mai mult
Horoscop 3 mai. Șanse reale de câștig pentru două zodii – au lumea la picioare 2 mai 2022 Berbec Ai ajuns într-un punct în care nu mai ai curaj să visezi, speranţele tale par să se fi blocat temporar. Taur Primeşti vestea cu tentă oficială de care aveai nevoie pentru a trece la etapa următoare a unui proiect. Gemeni Nu te lăsa atras în conflictele absurde din jurul… Citește mai mult
Mazda CX-30 a fost cel mai vândut model al japonezilor și în 2022 23 ianuarie 2023 Vânzările Mazda România au totalizat 2.468 de unități pe parcursul anului 2022, marcând o evoluție pozitivă față de 2021 când s-au comercializat 2.462 de autovehicule. SUV-ul compact Mazda CX-30 a fost și în acest an cel mai vândut model, cu 887 de unități livrate câtre clienții din România, anunță importatorul… Citește mai mult