Două ambarcaţiuni, scufundate în Grecia: cel puțin 30 de persoane au murit Webpress, 12 octombrie 2022 Un nou corp a fost găsit marţi după naufragiile de săptămâna trecută din Marea Egee, în Grecia, a două ambarcaţiuni cu migranţi la bord, a anunţat paza de coastă elenă, ridicând bilanţul la cel puţin 30 de morţi, notează AFP. Potrivit bilanţului de sâmbătă, numărul victimelor era 29. Corpul unei femei a fost recuperat marţi în largul Insulei Kythira, la sud de Peninsula Peloponez, unde o barcă cu pânze care transporta 95 de migranţi a eşuat în cursul nopţii de miercuri spre joi, când vântul a suflat puternic în această zonă. După acest naufragiu, 80 de oameni au fost salvaţi. Unul dintre aceştia, suspectat a fi traficant de persoane, a fost arestat sâmbătă. Pe de altă parte, cel puţin 18 persoane, majoritatea femei, au murit într-un alt naufragiu în largul Insulei Lesbos, în nord-estul Mării Egee, în Mediterana de Est, în zorii zilei de joi. Ambarcaţiunea transporta 40 de somalezi, dintre care doar zece purtau veste de salvare, potrivit autorităţilor elene. În primele opt luni ale anului, aproximativ 1.500 de persoane au fost salvate de paza de coastă, cu aproximativ 600 mai multe decât anul trecut. Adesea acuzată de respingerea ilegală a migranţilor şi refugiaţilor înapoi spre Turcia vecină, Atena aruncă frecvent responsabilitatea asupra Ankarei pentru naufragiile din Marea Egee care separă cele două ţări. „Trebuie exercitată presiune asupra Turciei la nivelul UE pentru a împiedica plecările ilegale din Turcia, altfel pierderile de vieţi omeneşti vor continua”, a spus sâmbătă ministrul grec al migraţiei, Notis Mitarachi, la conferinţa MED5 de la Paphos (Cipru), în cursul unei reuniuni a cinci ţări mediteraneene aflate în prima linie pentru primirea migranţilor (Grecia, Spania, Cipru, Malta şi Italia). Comunicate noi Stiri
Horoscop 7 noiembrie 2023. Berbecii au ocazia să lase în urmă motivele de nemulțumire, să participe activ la remedierea relațiilor 6 noiembrie 2023 Horoscop 7 noiembrie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 7 noiembrie 2023: Ai ocazia să lași în urmă o mare parte dintre motivele de… Citește mai mult
Marcel Ciolacu, declarații după întâlnirea cu premierul Bulgariei: Am abordat subiectul extinderii spațiului Schengen 14 iulie 2023 „Am avut un schimb consistent de opinii cu privire la priorităţile comune, cu scopul de a debloca noi domenii de cooperare, în beneficiul dezvoltării economice a celor două ţări”, a declarat Marcel Ciolacu. Premierul român a menţionat că printre proiectele de interes comun se numără asigurarea unei Dunări navigabile, construirea… Citește mai mult
Adrian Câciu: „Nota de plată a pandemie se decontează acum”. Ce DOMENII vor duce la o creșterea economică 30 martie 2022 „Nu am îmbrăcat haina de politician, am preferat să stau să lucrez”, a afirmat, în debutul emisiunii, ministrul Finanțelor, explicând, astfel, absența sa de pe micile ecrane. Adrian Câciu a continuat: „Cel mai important pentru România este să aibă stabilitate. Când am preluat mandatul nu eram într-o situație prea fericită. E important să… Citește mai mult