Eugen Tomac: războiul din Ucraina nu se va încheia curând. Kremlinul luptă pe multe fronturi Webpress, 15 octombrie 2022 „Din păcate, războiul nu se va încheia curând. Din păcate, Kremlinul duce un război pe mai multe fronturi, nu doar în Ucraina. Încearcă să utilizeze toate instrumentele prin care să pună un şantaj suplimentar pe Uniunea Europeană, sabotând practic orice înţelegere care există la ora actuală. (…) Războiul, din păcate, nu se va încheia, produce consecinţe directe şi asupra noastră. Noi o resimţim în primul rând prin prisma crizei umanitare legate de refugiaţi, dar şi prin prisma efectelor pe care le produce pe piaţa energetică, dar cred că vor exista premise ca anul viitor să înceteze cel puţin ostilităţile”, a spus Tomac într-o conferinţă de presă, informează Agerpres. Liderul PMP consideră că încercarea de a pune o presiune suplimentară pe statele europene prin ameninţarea cu arma nucleară nu face decât să arate cât de „paranoic” este Vladimir Putin. „Ce nu înţelege Kremlinul este următorul lucru (…). Putin şi-a dorit să oprească extinderea NATO şi efectul deciziilor lui din ultimul an este următorul: NATO este mult mai puternică, iar Suedia şi Finlanda, două state care au stat neutre timp de un secol, au aderat la NATO. Doi: Putin şi-a dorit să menţină în zona sa de influenţă Ucraina cu orice preţ, sperând ca în câteva săptămâni să o anexeze. Rezultatul este că Ucraina a devenit astăzi una dintre cele mai militarizate ţări din Europa, care opune rezistenţă ofensivei ruseşti şi evident că ucrainenii nu vor uita niciodată măcelul din aceste luni. Deci, pe termen mediu şi pe termen lung, tot Putin a pierdut. Şantajează UE cu gazul. Rezultatul este foarte simplu: în urmă cu un an, Europa era în proporţie de 40% dependentă de gazul rusesc, atât se importa. După toate deciziile luate în ultimele luni, doar 9% din gazul necesar pe pieţele europene este importat din Rusia. Tendinţa este ca într-un an de zile să nu mai fie importat absolut deloc gaz din Rusia, nici petrol, nici alte resurse. Deci a pierdut o piaţă importantă”, a explicat Eugen Tomac. Totodată, acesta a făcut referire la faptul că, dacă va reuşi să ocupe Ucraina, liderul rus nu se va opri aici, ţinta imediat următoare fiind Republica Moldova. „Evident că prima victimă după Ucraina este Republica Moldova. Un stat cu peste 3 milioane de cetăţeni şi, atenţie, nu este orice stat. Este cel de-al doilea stat românesc, în care peste 50% din cetăţenii Republicii Moldova sunt şi cetăţeni ai României. Deci provocările în ceea ce ne priveşte pe noi pe chestiunea spaţiului estic sunt multiple. Tocmai de asta spun că, în contextul actual, avem nevoie de o guvernare care să şi comunice lucruri importante. Ori, în afară de aceste comunicate seci şi bâlbâielile pe care le observăm, nu se întâmplă lucruri extraordinare. Însă cred că, legat de Republica Moldova, trebuie să fim extrem de implicaţi”, a mai spus preşedintele PMP. Comunicate noi Stiri Eugen Tomac
Stiri Rugăciunea ca Monedă: Inițiativa Inovatoare a unei Biserici din Polonia în Fața Provocărilor Moderne 22 august 2026 O biserică din Polonia a înlocuit taxele de parcare cu rugăciuni, o inițiativă care reflectă nevoile și valorile comunității contemporane. Citește mai mult
Stiri Cazul Călin Georgescu: O Analiză a Spectacolului Justiției și Implicațiile Politice 21 septembrie 2026 Reținerea lui Călin Georgescu a generat controverse în România, iar Traian Băsescu a criticat acest ‘spectacol’ al justiției, întrebându-se cine a orchestrate acest incident. Citește mai mult
Toyota își ajustează producția și pentru noiembrie și își reduce pentru prima dată ținta pentru acest an 22 octombrie 2022 Toyota continuă să fie afectată de criza de semiconductori, deși în urmă cu câteva săptămâni anunța o posibilă îmbunătățire a situației pentru ultimul trimestru al acestui an. Acum, japonezii anunță o nouă oprire a producției în uzinele sale, cu consecințe inclusiv pentru țintele anuale de producție. Toyota și-a diminuat planul… Citește mai mult