Petre Daea a anunțat introducerea în premieră a măsurilor „bunăstare pentru taurine”: „Vaca este acum dușmanul numărul unu al planetei, e de vină pentru tot” Webpress, 19 ianuarie 202319 ianuarie 2023 Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi, la Târgu Mureş, că introducerea, prin Planul Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, a măsurilor de sprijin de „bunăstare pentru taurine” sunt motivate de faptul că „această specie se află într-un moment dificil” deoarece „toate cătările acuzelor sunt între coarnele vacii”. „Este pentru prima dată în România când introducem bunăstare pentru taurine, fie taurine de carne, fie de lapte. Ştim foarte bine că această specie se află într-un moment dificil. Peste tot la noi cunoaşteţi acest lucru. E o greutate formidabilă generată şi de seceta pe care am avut-o, pe care aţi gestionat-o în primul rând cu buzunarul dumneavoastră, mai puţin în această zonă, dar şi aici taurina, vaca de lapte, acum este duşmanul număr unu al planetei, a devenit principalul poluator. Toate cătările acuzelor sunt între coarnele vacii, vaca e de vină pentru tot”, a spus ministrul agriculturii, potrivit Agerpres. ”În condiţiile în care ştim foarte bine că ecosistemul trebuie să rămână într-o corelaţie optimă, iar planta fără animal sau terenuri fără animal nu există. Cum nu poate exista zootehnie fără producţie vegetală, cum de altminteri nu poate fi industrie prelucrătoare din zootehnie dacă n-ai animal. Păi despre ce vorbim aici? Acest ecosistem care, pe de o parte, menţine nuanţa biodiversităţii şi interesului european şi nu numai, trebuie să îl vedem în realitatea lui şi în dimensiunea lui pentru a putea mergem mai departe. Şi de aceea introducem bunăstarea pentru prima dată ca formă de sprijin, introducem plata pe lapte şi taurină”, a declarat Petru Daea, în cadrul conferinţei regionale de la Târgu Mureş a Caravanei Cunoaşterii PNS 2023-2027. Ministrul Agriculturii a mai afirmat că momentul dificil pe care îl traversează zootehnia, generat şi de seceta din anumite zone, poate fi depăşit prin susţinerea vacilor cu lapte, măsurile de bunăstare fiind de 100 euro/cap de animal, potrivit Planului Naţional Strategic, această schemă de ajutor adăugându-se subvenţiilor europene şi de stat acordate anterior acestui sector al zootehniei. În trecut, Petre Daea a lăudat foarte mult și ovinele, spunând chiar că „oaia este o statuie vie” și ar trebui folosită ca brand de țară. În mandatul trecut de la Ministerul Agriculturii, Petre Daea a fost sărbătorit de către PSD la aniversarea de 70 de ani cu un tort sub formă de oaie, iar colegii săi i-au cântat la mulți ani în timp ce Petre Daea se ștergea de lacrimi. Daea, cunoscut pentru declarațiile sale colorate, a fost subiectul unui video viral în weekend, când a părut că a adormit și sforăie în timpul unei intervenții la TV. Petre Daea a negat, adăugând că „eu nu dorm nici noaptea…” Afaceri / Comert Comunicate noi Educatie / Cultura Finante / Contabilitate Monden / Lifestyle Politica Stiri
De ce țânțarii preferă să muște anumite persoane. Ce au descoperit oamenii de știință 23 octombrie 202224 octombrie 2022 Dacă te-ai întrebat vreodată de ce atragi țânțarii ca un magnet, oamenii de știință au răspunsul, potrivit unui nou studiu. Iată de ce. O echipă de cercetători condusă de Leslie Vosshall, profesor la Universitatea Rockefeller și șeful laboratorului de neurogenetică și comportament, a încercat să identifice de ce anumiți oameni… Citește mai mult
Furnizorii de energie cer ca STATUL să-i ajute pe românii defavorizați să-și plătească facturile 29 noiembrie 2022 Problema de fond invocată de furnizorii de energie se referă la prevederile cuprinse în noua lege a energiei, potrivit cărora companiile trebuie să adune date despre românii ce ar urma să beneficieze de diverse forme de sprijin la plata facturilor pe criterii sociale. Este vorba de familiile monoparentale sau… Citește mai mult
Război în Ucraina – Ziua 512 – Rusia continuă să utilizeze hrana ca mijloc de șantaj la nivel global 20 iulie 202320 iulie 2023 Război în Ucraina – Rusia a venit cu condiții pentru a continua acordul de transport cereale din Ucraina peste Marea Neagră. În continuare, iată solicitările Rusiei pentru a reveni în Acord, conform informațiilor apărute în presa europeană: SISTEMUL BANCAR: Rusia solicită ca băncilor și instituțiilor sale financiare să li se… Citește mai mult