Suspiciuni de corupție la Poliția Locală a Sectorului 1 – Percheziții în patru locații și la sediul unor instituții publice Webpress, 19 ianuarie 2023 „Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției locale. În cursul zilei de 19 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în patru locații situate pe raza municipiului București, din care două sunt sediile unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis DNA. Comunicate noi Stiri
Stiri Tragedie la Spitalul Floreasca: Un medic rezident găsit mort în baia unității medicale 7 iunie 2026 Un medic rezident de la Spitalul Floreasca a fost găsit mort, ridicând întrebări despre condițiile de muncă din spitalele românești și presiunea asupra personalului medical. Citește mai mult
SĂRBĂTOARE 10 iulie: Mari sfinți pomeniți astăzi în calendarul ortodox. Zi cu importanță deosebită 10 iulie 202310 iulie 2023 Sfintii au fost mistuiti de foc, iar oasele lor au fost aruncate in raul Lices. Ele au fost luate din acest rau de cativa credinciosi si puse la loc de cinste. Dupa moartea lui Liciniu, s-a zidit o biserica in cinstea lor, iar oasele lor cele sfinte au fost asezate… Citește mai mult
Stiri Grecia Reconcepe Constituția: Umanitatea Înaintea Inteligenței Artificiale 10 mai 2026 Grecia își revizuiește Constituția pentru a reglementa utilizarea inteligenței artificiale, punând umanitatea înaintea tehnologiei. Citește mai mult