Cea de-a treia modalitate de a efectua plăţi din ajutorul de încălzire, aprobată de Guvern. 4 milioane de persoane vor beneficia de măsură: care este bugetul alocat Webpress, 31 ianuarie 2023 ”Guvernul a aprobat astăzi, prin Ordonanţă de Urgenţă, cea de-a treia modalitate de a efectua plăţi din ajutorul de încălzire, este vorba de plata online care va funcţiona pentru ca beneficiarii să poată face aceste plăţi de la locul de domiciliu. Practic, vor putea accesa aplicaţia informatică prin introducerea condului, a seriei cardului de energie şi apoi cele trei documente pentru efectuarea plăţilor, necesare pentru decontarea banilor din ajutorul de încălzire, respectiv cartea de identitate, cardul de energie şi factura justificativă privind datoria faţă de furnizorul de energie”, a declarat Boloş. Ministrul a arătat că acestea se vor trimite în aplicaţia informatică împreună cu poşta electronică, adresa de email a beneficiarului, care va primi un mesaj automat că documentele au fost recepţionate de Poşta Română. Ulterior, vor fi verificate documentele trimise, în termen de maximum 5 zile, a mai spus Boloş, arătând că dacă operaţiunea este aprobată, se va primi tot prin poşta electronică dovada serviciilor de mandat poştal. ”În acest fel avem trei modalităţi de efectuare a plăţilor din ajutorul de încălzire, de către beneficiari”, a mai arătat Boloş, precizând că prima este prezentarea la oficiul poştal, a doua direct la poştaş şi începând de astăzi prin plăţile online. Ministrul Investiţiilor a mai spus că de reţinut este că începând cu ziua de mâine se vor distribui cardurile de energie prin Poşta Română, începând cu data de 15 februarie va avea loc transferul banilor de la Ministerul Investtiţiilor la Poşta Română pentru a se efectua plăţile din acest ajutor şi începând cu data de 20 februarie, aşa cum a anunţat şi premierul, se vor putea efectua plăţile. Ministrul Investiţiilor a mai spus că este vorba de 4 milioane de beneficiari şi de 5 miliarde de lei, reprezentând un miliard de euro este bugetul acestei scheme naţionale pe care o au în derulare. Marcel Boloş a mai spus că este vorba de prima experienţă privind interogarea bazelor de date şi a listelor de beneficiari, fiind forma prin care au scutit beneficiarii de depunerea acestor cereri şi a întregului proces birocratic de obţinere a cardului de energie. ”Astfel, cardul de energie ajunge direct la beneficiarii care sunt prevăzuţi în listă şi locul de consum, respectiv gosppodăria este cel care face obiectul acordării acestui ajutor de sprijin, cu valoarea de 1.400 de lei, în două tranşe, tranşa din luna februarie şi cea din luna septembrie 2023. Comunicate noi Stiri
Greva STB continuă și astăzi – a cincea zi de protest. Traficul în Capitală, paralizat 24 ianuarie 2022 La această oră, doar un sfert dintre șoferi și vatmani lucrează, iar printre ei se numără și 23 de șoferi de autobuz. Pe traseele bucureștene au ieșit doar 188 de tramvaie, troleibuze și autobuze. Protestatarii cer demiterea directorului STB, Adrian Criț, și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Între timp, sindicaliștii refuză… Citește mai mult
Kelemen Hunor: „Kievul trebuie să fie și el un pic mai receptiv la doleanţele României” 11 octombrie 2023 Kelemen Hunor a declarat, la un post TV, în contextul vizitei la Bucureşti a preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, că România a avut o poziţie fermă şi corectă în legătură cu războiul declanşat de Rusia. ”Nu ne-am permis să avem ambiguităţi. Am eu o vorbă, că dinspre Est niciodată nu a venit… Citește mai mult
COD GALBEN emis de ANM în această dimineață – 11 județe sunt vizate 27 septembrie 2022 Astfel, până la ora 9:00, ceaţa va persista, iar vizibilitatea va fi scăzută sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, în judeţele: Argeş (zona joasă), Alba (zona joasă), Braşov (la: Codlea, Prejmer, Tărlungeni, Feldioara, Rupea, Ghimbav, Hoghiz, Hărman, Bod, Vulcan, Hălchiu, Sânpetru, Budila, Jibert, Şercaia, Comana, Homorod, Buneşti,… Citește mai mult