Kelemen Hunor: „Kievul trebuie să fie și el un pic mai receptiv la doleanţele României” Webpress, 11 octombrie 2023 Kelemen Hunor a declarat, la un post TV, în contextul vizitei la Bucureşti a preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, că România a avut o poziţie fermă şi corectă în legătură cu războiul declanşat de Rusia. ”Nu ne-am permis să avem ambiguităţi. Am eu o vorbă, că dinspre Est niciodată nu a venit nici libertate, nici bunăstare, nici securitate. Suntem la periferie şi orice societate la periferie are vulnerabilităţile sale, dar şi oportunităţi. România a susţinut rezilienţa Ucrainei de la bun început, din prima zi, şi a făcut bine. Răspunsul Ucrainei, şi pe parcursul anilor, nu a fost la fel de ferm în ceea ce priveşte drepturile minorităţii româneşti. România este interesată să existe un stat suveran, puternic şi sigur între Federaţia Rusă şi periferia UE, ceea ce suntem noi în acest moment. Avem un interes pe termen lung, dar avem şi interese apropiate: Delta Dunării şi piaţa cerealelor. România susţine Ucraina, rezistenţa sa, dar nu poate distruge fermierii, şi piaţa cerealelor este una sensibilă în România. Trebuie să asigurăm un tranzit eficient către pieţele terţe, pe cale maritimă şi terestră, dar nu putem permite să distrugem fermierii noştri.Sunt cantităţi mari, statul are nevoie de resurse care se obţin în urma vânzării cerealelor, dar trebuie să ajungă în state terţe, nu pe piaţa românească. În ultima perioadă, în statele membre din Occident, poziţia legată de Ucraina se schimbă încet. Eu cred că Ucraina are nevoie de relaţii foarte bune cu România, pentru că relaţiile cu vecinii săi nu arată foarte bine. Interesul Ucrainei este să ţină România cât mai aproape de Kiev şi să aibă o relaţie foarte bună. Asta înseamnă să fii şi tu , Kievul, un pic mai receptiv la doleanţele României, pentru că acestea sunt legitime”, a spus Kelemen.Potrivit acestuia, pe de altă parte urmează reconstrucţia Ucrainei, în condiţiile în care războiul se va termina într-un fel, iar România trebuie să fie prezentă în acest proces.În ceea ce priveşte o eventual aderare a Ucrainei la UE, liderul UDMR a arătat că acesta va fi un proces lung şi dificil. ”Eu cred că în octombrie 2023 preşedintele Zelenzki avea un interes să vină în România, putea veni oricând în aceşti doi ani, am rămas cam ultimii din zonă. Nu trebuie să lăsăm impresia că a făcut un favor României. România ajută Ucraina şi face bine acest lucru, dar este şi interesul Kievului să aibă o relaţie bună cu România în acest moment”, a mai spus Kelemen Hunor. Comunicate noi Stiri Kelemen Hunor
Stiri Caz de urgență în Timiș: Scurgeri mari de gaze și evacuarea locuitorilor din Sânnicolau Mare 18 septembrie 2026 O fisură majoră într-o conductă de gaze din Sânnicolau Mare a generat o situație de urgență, cu evacuarea locuitorilor pe o rază de 500 de metri. Citește mai mult
Renault şi Nissan Motor vor renunţa la un anunţ programat miercuri privind un acord de restructurare a alianţei lor auto 4 decembrie 2022 Renault şi Nissan Motor urmează să renunţe la un anunţ programat pentru miercuri privind un acord de restructurare a alianţei lor auto, în timp ce se străduiesc să rezolve diferenţele dintre au spus trei persoane care cunosc situaţia, transmite Reuters. În discuţiile lor, Renault vrea ca Nissan să investească în… Citește mai mult
Stiri Transformarea căsniciei: De la criza de șapte ani la divorțurile de lungă durată 18 octombrie 2026 Articolul analizează evoluția căsniciei și divorțului, evidențiind tendințele recente din Anglia și impactul lor global. Citește mai mult