Alexandra Păcuraru: „Prin ștampila pusă greșit o data la 4 ani, ne-am croit drumul spre unde suntem azi”

Remarcabil om politic, jurist și profesor al secolului trecut, care a susținut impetuos ideea de unitate. S-a implicat activ în lupta pentru pregătirea Marii Uniri în anii grei ai Primului Război Mondial. Dacă astăzi s-ar mai naște o dată, ne-ar învăța dragostea de țară. Fără iubirea de țară, de neam, libertatea și unitatea națională se transformă adesea în ceea ce vedem astăzi la noi: patriotismul s-a transformat în dorința de profit material imediat.

Chiar și așa, am convingerea că tot noi, românii de rând, putem schimba ceva. Pentru că prin ștampila pusă greșit o data la 4 ani, ne-am croit drumul spre unde suntem azi. Țara a fost delapidată de resurse, vândută ieftin la străini, iar noi am rămas desculți și împovărați de grija zilei de mâine. România are acum o șansă, șansa unei modernizări accelerate. Îmi amintesc de viziunea Comisiei Europene, care spunea că finalul pandemiei ar trebui să însemne prosperitate, dar asta doar dacă ne-am fi învățat lecția. Autoritățile de la București au însă restanțe mari din anii „90. Și aici nu mă refer doar la lucrări de infrastructură așteptate de decenii – de la irigații, îndiguiri și managementul deșeurilor, la poduri și autostrăzi. Mă refer mai ales la modul de a gândi al unor oameni care conduc blocați fiind în sindromul șefiei și al bogăției. Care aruncă zilnic vorbe împachetate frumos, dar care nu-s profesioniști. Și nici patrioți.

Care nu se gândesc la semenii loc, pentru că au masa plină și căldură în case. Stimați aleși, n-am nicio aplecare spre discursurile voastre pline de angoasă provocată de vorbele mărunte pronunțate la tribune publice. Aștept fapte! Țara asta nu trebuie să rămână „una dintre cele mai sărace state din Europa”. Istoria nu e tragedie greacă. România a văzut vremuri și mai dramatice: acum un secol și jumătate, țara asta nici nu era pe hartă. Era parte a Imperiului Otoman. Ei bine, chiar și așa, în mai puțin timp decât a trecut de la Revoluția din 1989 până acum, politicienii de atunci au reușit să-și vadă recunoscută Unirea Principatelor, să ducă Războiul de Independență și să le fie recunoscută țara ca stat suveran. Stimați aleși, politicienii aflați atunci în fruntea statului au reușit ca țara lor să înceapă să semene a țară: cu spitale, școli, teatre, săli de cinema, bancă centrală, parcuri.

Cum de au reușit? Răspunsul e simplu și vă ajut să-l descifrați: și-au iubit țara. Azi, românii noștri o duc tot mai greu. Dragii mei, o națiune este puternică atunci când este unită, când mama noastră, a tuturor, țara, nu lasă pe nimeni în urmă. Acum câțiva ani eram revoltată când citeam în presa internațională fel de fel de măscări despre țara mea. M-am lecuit, mi-a trecut. Știu acum că de departe se vede mai bine. Aud des că „vrem o țară ca afară”. Cum așa? Cei care ne pot oferi o viață ca afară suntem chiar noi, cei de aici. Tot poporul român, nu doar cei 42% care ies în orice condiții din case și merg cu demnitate și încredere la urne. Pentru asta decontăm scump la final de lună.

Factura la întreținere nu se plătește cu promisiuni și minciuni. E nevoie de bani. Costurile sunt duble, triple pentru unii românii, care au ajuns să dea bani grei pentru luxul de a avea un acoperiș deasupra capului. Și, în timp ce aleșii patriei se ceartă și nu știu cum să își mai împartă feliile din putere, noi nu știm cum să mai supraviețuim de la o lună la alta. România poate și vrea să fie reconstruită, românii pot și vor mai mult. Merităm o țară mai bună. Stabilitate, predictibilitate. Văd adesea pe stradă oameni triști, mai ales bunici – li se citește pe chip îngrijorarea și frustrarea, neputința și disperarea. O țară care nu îți cinstește seniorii, ce lecție oferă copiilor care vin din urmă?

Și ce generații mai vin din urmă dacă îi lăsați pe prunci să adoarmă cu burta goală? Și dacă unui copil nu ii poți oferi educație sau un trai decent, cum te poți aștepta ca el să scape de sărăcie și să contribuie la reconstrucția țării? Va fi la fel de nefericit și limitat în propria lui viață și, în plus, va căuta drumul străinătății. Ce poți să-i spui unui astfel de om? Să rămână?! Se emigrează de peste tot în lume, dar din puține țări se pleacă atât de anxios ca din România. La fiecare 5 minute, un român își depune CV-ul ca să plece la muncă în străinătate. Asta arată cele mai recente rapoarte. Ne pleacă mamele să muncească peste granițe, lăsându-și copiii în grija rudelor, pentru a avea „de toate”. Pleacă absolvenții de liceu să studieze la universități de elită, ducând în bagaje și resentimentele și iluziile unei generații.

Oricâte explicații raționale oferă părintele plecat, copilul va interioriza asta sub forma unui sentiment de abandon, pe care nu va ști să îl gestioneze ca atare. Dar îl va deconta în felurite defulări emoționale pe parcursul vieții. Și uite noua generație. Avem șansa istorică de a renaște prin propriile noastre forțe! Văd copii de toate vârstele, zi de zi pe stradă, cărora li se citește în ochi disperarea. Acești copii știu că statul i-a abandonat, că aleșii i-a condamnat la singurătate și anxietate. Acești copii au ajuns să creadă că România este o țară săracă, mizeră, coruptă, prost condusă și lipsită de oportunități. Aripile îngerilor noștri se frâng mult prea devreme. Îmi amintesc de un caz care m-a șocat de-a dreptul: singura dorință a unui copil sărac din Vaslui era să primească o mască, pe care să o poarte noaptea pentru că îi îngheța fața de frig. Cum salvăm acești prunci din ghearele sărăciei? Prunci ale căror visuri sunt furate de neputință.

Românie, de aia îți pleacă tinerii. De griji, de frica foamei, de frica zilei de mâine. Sunt 6 milioane de români plecați în diaspora! Câți dintre ei s-ar întoarce mâine dacă ar avea un loc de muncă bine plătit, stabil, aici acasă? Avem un potențial fantastic. Depinde de noi dacă îl exploatam sau îl ținem sub lacăt ca să îi îmbogățim pe alții. V-am mai spus că soluțiile salvarea îmi doresc să vina din partea dreaptă. Până la proba contrarie, eu cred în continuare că al nostru prim-ministru a jurat credință țării noastre cu toată inima și toată sinceritatea și va face tot ce ține de domnia sa să schimbe soarta românilor în bine! Cel care va reuși sa reîntregească țara, să aducă înapoi acasă romanii plecați, cel care va reuși să angajeze 80-90% de români în fiecare regiune a țării și să o dezvolte, să ofere cel puțin o viață decentă, acela va fi conducătorul mult așteptat de români. Ieri vă spuneam că am pus bazele unui parteneriat unic în România: familiile Păcuraru, Păunescu și Robert Friedland! Multă munca, foarte multă munca, dar pe termen mediu și lung rezultatele vor arată că se poate și la noi în țara! Românii pot și vor mai mult!

De câte miliarde de euro are nevoie azi România să iasă din terapie? Reindustrializarea cât ne costa? Știu ca întrebările noastre își găsesc răspunsuri! Să conștientizam ce putem, cât putem, unde suntem și unde ne dorim să ajungem ca societate, ca popor și ca partener strategic în contextul internațional! Îi îndemn pe toți să investească în România, să producă, căci doar așa ne putem ridica. Renașterea țării începe cu fiecare dintre noi. Nivelul de trai se deteriorează văzând cu ochii, iar românii nu prea mai au de unde să rupă pentru a reuși să facă față greutăților tot mai mari.

Am strâns prea mult cureaua, iar acum ne-a ajuns. Scopul final este, până la urmă, acela ca noi să lăsăm în urmă o țară mai bună, mai frumoasă și mai luminoasă decât am primit de la părinții și bunicii noștri. În contextul geopolitic actual este nevoie să ne unim sub umbrela valorilor comune. Mai ales că acum este alertă maximă și peste Prut. Chișinăul-frate se află în vizorul lui Putin. Este declarația șocantă a Maiei Sandu cu privire la un atac dur pe care l-ar pregăti tiranul de la Moscova. În tot acest context tensionat, președintele Iohannis a reacționat – a venit cu un mesaj de forță: „țara vecină nu este singură în fața acestor provocări”. Iohannis spune, însă, că situația este extrem de îngrijorătoare. Cât de departe e pacea și până unde e dispus Putin să meargă doar pentru a ne distruge unitatea și stabilitatea?

Mai mult ca oricând, este imperios necesar să batem palma și să începem să construim pe ruinele lăsate de Moscova. Dumnezeu ne călăuzește „să ne iubim aproapele ca pe noi înșine”, fiind cea mai frumoasa definiție a iubirii și cea mai mare dovadă de iubire. Dacă nu avem încredere în cuvintele Mântuitorului, ajungem să ne războim și să ne batem pe cea mai mare felie. Matei 24 cu versetul 6 spune Cuvântul lui Dumnezeu „veți auzi despre războaie și vești de războaie. Să nu vă înspăimântați, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Și pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete și ciume.” Vedem, dragii mei, că unele lucruri s-au întâmplat și altele trebuie să se întâmple. România a simțit deja teroarea seismelor două zile la rând. A fost panică generală. Oamenii speriați au ieșit din case cu gândul la catastrofa din Turcia. Cine știe ce va să vină?! Pe noi cine ne salvează? Văd că există și mobilizare.

Premierul Ciucă a cerut să se verifice dacă firmele implicate în construcțiile care s-au prăbușit la cutremurul din Turcia au construit și în România. Prim-ministrul trage un semnal de alarmă și subliniază vehement că trebuie verificată calitatea materialelor cu care s-au ridicat clădirile. La rândul său, și domnul Raed Arafat a cerut expertizarea imobilelor afectate de seismele din ultimele zile. Acesta a dat asigurări ca toate școlile vor fi verificate până se întorc elevii din vacanță. Îndemn toți primarii și pe toți cei responsabili să ia exemplu.

Îi apreciez și pe românii noștri care au mers în orașele-cimitir din țara devastată de cutremure. România a reacționat imediat și a trimis echipe de salvatori pentru a interveni alături de autoritățile turce. Salvatorii români au ajutat pentru ca viața să continue. Să fim uniți, dragii mei, și să ne rugăm pentru ca astfel de dezastre să nu se mai abată peste noi: așa cum a fost în `77, odată în ca aproape niciodată – o seară liniștită de început de primăvară. Pe neașteptate, s-a produs dezastrul. Au urmat 55 dintre cele mai groaznice secunde pe care România le-a traversat în întreaga sa istorie. Să ne rugam ca drama din 4 martie 1977 să nu se repete.

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.