Cine este poeta Luiza Palanciuc, soția mai tânără cu 58 de ani a regretatului Mihai Șora

În ciuda vârstei, 106 ani, Mihai Șora era foarte activ pe rețelele de socializare și întotdeauna avea numai cuvinte de laudă la adresa partenerei sale. Deseori el o menționa în postările sale.

„Iubirea, în formele ei cele mai diverse, este un lucru care trebuie să ne acompanieze viaţa de la început până la sfârşitul ei. Există în fiecare viaţă atâta lumină cât capacitate dai iubirii. Iubirea îmbrăţişează din capul locului întreaga lume”, spunea filosoful într-una dintre postările sale.

 „Dragostea este îndelung răbdătoare”

De asemenea, în anul 2017, cu ocazia aniversării lor, Mihai Șora a postat un mesaj care a emoționat.

„În urmă cu trei ani, la Starea Civilă din sectorul 1 al orașului București, Luiza și cu mine semnam în condica de prezență, înconjurați de oameni dragi și inteligenți: – cele mai frumoase autografe din viețile noastre de scriitori. Pentru că, dragi prieteni, știți bine (sau, dacă ați uitat, vă reamintim): Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr”, a scris filosoful.

Prima soție a lui Mihai Șora a fost scriitoarea Mariana Șora care a părăsit România la sfârșitul anilor „70. Aceasta a decedat la München, în Germania, în anul 2011, la vârsta de 94 de ani. Din această primă căsătorie, Mihai Șora are trei copii: Alexandra, Andrei și Tom.

„E dincolo de puterea mea de acceptare”

Decesul filosofului a fost anunțat sâmbătă seară pe pagina de socializare de cea care i-a fost alături în ultimele clipe. Iată ce mesaj a postat Luiza Palanciuc-Șora:

„Iubitule,

ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.

E frig fără tine, iubitule.

Aziul”