Școli din Gorj, demolate, după ce au fost afectate de puternicele cutremure Webpress, 26 februarie 2023 Potrivit specialiștilor care au făcut verificări, structura celor două clădiri a fost serios avariată și nici măcar nu mai poate fi vorba despre consolidare. Pereții acestora au crăpături imense și se pot prăbuși la orice cutremur. Sute de elevi care învață aici vor fi mutați în alte clădiri în care să-și poată desfășura activitatea. De asemenea, alte 11 școli au suferit fisuri minore, însă a fost deja alocată o sumă de aproximativ zece milioane de euro pentru reabilitare. La nivelul județului Gorj, 27 de unități școlare au fost afectate în urma cutremurelor. 11 dintre acestea au suferit fisuri minore, iar de reparație se ocupă primăriile de pe raza localităților în care se regăsesc aceste școli. Pentru cele 16 unități de învățământ puternic afectate va fi alocată o sumă de aproximativ 10 milioane de euro pentru refacere. În ceea ce privește elevii celor două școli ce urmează a fi demolate, aceștia vor fi relocați în alte clădiri în care își vor pute desfășura activitatea didactică. Administratie publica Comunicate noi Stiri
Electrica trece la concedieri colective. Un sfert dintre șefi vor fi dați afară 4 februarie 2022 „În mod concret, prin implementarea proiectului de transformare organizaţională se vor obţine: o reducere de la o structură existentă de 120 de posturi la o structură viitoare de 85 de posturi şi o structură aplatizată prin reducerea numărului de niveluri ierarhice. Ca rezultat al acestui demers, numărul de entităţi organizaţionale… Citește mai mult
Convorbirea telefonică a anului: Trump – Putin. Ce i-a promis liderul de la Kremlin președintelui SUA 18 martie 2025 Putin a dat deja ordinele corespunzătoare comandamentului militar. Ca „gest de bunăvoință”, Moscova a fost de asemenea de acord să predea Kievului 23 de militari ucraineni răniți grav și să efectueze un schimb de prizonieri conform formulei „175 pentru 175”. Unul dintre subiectele de discuție a fost situația din regiunea… Citește mai mult
Florin Cîțu: „Nu am gestionat politic cum ar fi trebuit. Dar 2021 a fost bigtime economic” – De ce nu mai e la șefia PNL 2 mai 2022 În același timp, Florin Cîțu recunoaște că, din punct de vedere politic, nu a gestionat lucrurile aşa cum ar fi trebuit, referindu-se la relația și alianța cu USR. Fostul premier și fost președinte al PNL susține însă că a fost „bigtime” din punct de vedere economic. „2021 a fost un… Citește mai mult