Electrica trece la concedieri colective. Un sfert dintre șefi vor fi dați afară Webpress, 4 februarie 2022 „În mod concret, prin implementarea proiectului de transformare organizaţională se vor obţine: o reducere de la o structură existentă de 120 de posturi la o structură viitoare de 85 de posturi şi o structură aplatizată prin reducerea numărului de niveluri ierarhice. Ca rezultat al acestui demers, numărul de entităţi organizaţionale din cadrul Societăţii se va reduce semnificativ – o diminuare cu 19%, în timp ce numărul de posturi de conducere/coordonare se va reduce chiar mai mult – o diminuare cu 25%”, conform directorului general al Electrica, Corina Popescu, a transmis compania ]ntr-un comunicat. Modificarea structurii organizatorice va avea de la data de 1 martie. Autorităţilor relevante şi sindicatul au fost anunțate cu privire la hotărârea finală a societăţii de a pune în aplicare procesul de reorganizare şi de a efectua concedierea colectivă a salariaţilor care în prezent ocupă posturile ce se vor desfiinţa, precum şi transmiterea tuturor datelor şi informaţiilor prevăzute de art. 72 din Codul muncii, incluzând rezultatul procesului de informare şi consultare cu Sindicatul, a transmis compania, într-un comunicat. Comunicate noi Stiri
Horoscop 7 aprilie. Zodia pentru care toate planetele se aliniază. Succes garantat în afaceri 6 aprilie 2022 Berbec Feeria și armonia plutesc în relația de cuplu, dar este posibil ca atât tu, cât și persoana iubită să trăiți emoțiile din trecut. Taur Dai curs unor propuneri venite din partea unor persoane energice, care știu bine ce fac. Este vorba despre afaceri care presupun investiții comune. Gemeni Ți… Citește mai mult
Daniel Cadariu: „Războiul din Ucraina afectează turismul, în special în nordul ţării” 20 aprilie 2022 „Începutul de an a fost extrem de promiţător. Îmi spuneau cei din turism că se ajunsese la indicatorii de rezervări din 2019. Din păcate, a izbucnit acest conflict şi cel puţin partea de nord a ţării, a Maramureşului, a Bucovinei, a existat un recul în ceea ce înseamnă rezervările. Există… Citește mai mult
Cine îi decide soarta lui Bolojan? Tanczos Barna avertizează PSD că nu are niciun rol în schimbarea premierului. „Toţi avem nemulţumiri” 19 ianuarie 202620 ianuarie 2026 Vicepremierul Tanczos Barna (UDMR) a afirmat luni seară, 19 ianuarie, că nu se pune problema unei schimbări a premierului de către PNL, aşa cum şi-ar dori PSD, el apreciind că nu este momentul, nu este oportun şi nici nu crede că se poate face acest lucru. Întrebat, luni seară, la… Citește mai mult