Focuri de armă la frontiera României cu Ucraina – Un bărbat a fost reținut Webpress, 2 martie 2023 ”Poliţiştii de frontieră au observat, pe direcţia localităţii Lunca la Tisa, patru persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul ţării. Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul ucrainean. Întrucât cei în cauză au ignorat somaţiile verbale, în vederea reţinerii persoanelor implicate, s-au tras 2 focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale. Astfel, un bărbat (îmbrăcat în costum de neopren) a fost reţinut, iar ceilalţi trei au sărit în apa râului Tisa, ajungând pe teritoriul statului vecin”, a transmis, joi, Poliţia de Frontieră. Sursa citată a precizat că imediat au fost anunţate autorităţile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului. ”La faţa locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 8 colete cu ţigări, care au fost transportate la sediul instituţiei, împreună cu bărbatul reţinut, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 20 de ani, în vederea continuării cercetărilor.În urma inventarierii baxurilor cu ţigări, s-a constatat că acestea conţin 5.998 pachete ţigări, de provenienţă Duty-Free, în valoare de aproximativ 70.200 lei”, a mai precizat sursa citată. Autorităţile au deschis un dosar de cercetare penală pentru contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de ţigarete fiind ridicată în vederea confiscării. Comunicate noi Stiri
Stiri Conflictul dintre Putin și Zelenski: O analiză a declarațiilor lui Trump și implicațiile geopolitice 27 aprilie 2026 Donald Trump a calificat animozitatea dintre Putin și Zelenski drept „ridicolă”, subliniind nevoia de dialog în contextul tensiunilor actuale. Articolul analizează implicațiile acestei declarații și contextul geopolitic. Citește mai mult
Contabila care a luat ilegal 300 de credite. A falsificat până și semnătura fiicei sale pentru un împrumut de 150.000 de lei 7 iulie 20227 iulie 2022 O contabilă a unui CAR din orașul Abrud, județul Alba, a falsificat mai multe semnături, inclusiv pe a fiicei sale care era director al instituției de credit, pentru a obține un credit în valoare de 150.000 de lei. Femeia este judecată pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată… Citește mai mult
Stiri Fraudele Sociale în Germania: Acuzații și Implicații pentru Cetățenii Români și Bulgari 18 septembrie 2026 Centrele de ocupare a forței de muncă din Germania acuză românii și bulgarii de fraude sociale, generând controverse și critici privind discriminarea și drepturile imigranților. Citește mai mult