Contabila care a luat ilegal 300 de credite. A falsificat până și semnătura fiicei sale pentru un împrumut de 150.000 de lei Webpress, 7 iulie 20227 iulie 2022 O contabilă a unui CAR din orașul Abrud, județul Alba, a falsificat mai multe semnături, inclusiv pe a fiicei sale care era director al instituției de credit, pentru a obține un credit în valoare de 150.000 de lei. Femeia este judecată pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată (8 acte materiale). Acesta este al doilea dosar de înșelăciune al contabilei în vârstă de 68 de ani, care a fost condamnată definitiv anul trecut la închisoare cu executare pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (peste 600 de acte materiale). A fost acuzată că, în perioada 2010 – 2017, a contractat în fals credite pe numele a 361 de persoane şi a folosit o parte din bani în interes personal. Aneta D. a fost obligată să restituie către Casa de Ajutor Reciproc ”Credit Teiuş IFN” suma de 5,78 de milioane de lei. În noul dosar, paguba este de circa 200.000 de lei. Potrivit rechizitoriului, femeia a întocmit şi semnat în fals, în numele directorului de sucursala, fiica acesteia şi persoană vătămată în cauză, un referat prin care s-a supus aprobării a unui împrumut în valoare de 150.000 lei, cu o perioadă de rambursare de 120 luni. De asemenea, a semnat în fals, în numele directorului de sucursală, la rubrica vizat CFP şi la rubrica director executiv, cererea de împrumut din 23 mai 2016. Mai mult, a falsificat și semnăturile unor persoane care au fost prezentate drept giranți. Anterior acordării împrumutului, actele au fost verificate de conducerea unităţii, fără a se cunoaşte că în prealabil acestea au fost falsificate, respectiv că s-ar fi semnat de altă persoană în numele solicitanţilor/giranţilor contractelor de împrumut. În urma încheierii acestor contracte, până în cursul anului 2017 a achitat ratele şi dobânzile care rezultau din acele contracte. Ulterior, nu a mai reușit să plătească, iar instituția de credit s-a îndreptat împotriva giranților, care nu știau nimic despre faptul că ar fi semnat pentru a gira un astfel de împrumut. În timpul anchetei, aceasta a recunoscut infracțiunile și a precizat că persoanele vătămate nu au avut cunoștință de împrumutul contractat. Dosarul a fost judecat pe fond la Judecătoria Câmpeni. Pe 21 iunie 2022, instanța a condamnat-o la 10 luni de închisoare pentru înşelăciune și 5 luni de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Faptul că este recidivistă nu a permis magistratului să mai aplice o nouă condamnare cu suspendare. Pedepsele au fost contopite, rezultând 3 ani și 5 luni de închisoare în regim de detenție. Hotărârea Judecătoriei Câmpeni poate fi contestată la Curtea de Apel. Comunicate noi Finante / Contabilitate Monden / Lifestyle Stiri
Stiri Eliberarea unui american condamnat în Rusia: Implicații și contextul geopolitic al deciziei lui Putin 21 octombrie 2026 Decizia lui Putin de a elibera un cetățean american condamnat pentru lupta în Ucraina deschide noi perspective asupra relațiilor internaționale și a dinamicii conflictului. Citește mai mult
Câți români vor beneficia de al doilea pachet de măsuri „Sprijin pentru România”. Anunțul ministrului Muncii 20 aprilie 2022 „Sunt 4,9 milioane de pensionari dintre care 2,3 milioane de cetățeni români întră în acest al doilea pachet de măsuri „Sprijin pentru România”. Mai avem aici peste 800.000 de persoane cu dizabilități, 47.000 de copii în centre de plasament care vor beneficia pe lângă norma de hrană majorară și bani… Citește mai mult
Stiri Cutremur devastator în China: Impactul asupra comunității din Liuzhou și perspective asupra gestionării dezastrelor naturale 18 mai 2026 Cutremurul puternic din Liuzhou a provocat moartea a două persoane și evacuarea a peste 7.000 de locuitori, punând în evidență importanța pregătirii pentru dezastre. Citește mai mult