Motivul incredibil pentru care un polițist local din alba Iulia a bătut o minoră de 16 ani Webpress, 5 septembrie 2023 În fața instanței bărbatul a recunoscut că a lovit-o cu palma peste față pe minoră, iar motivul pentru care a recurs la acest gest a fost detaliat de magistrați. Potrivit motivării instanței, fapta s-a petrecut pe 30 ianuarie 2022. În ziua respectivă, în jurul orei 23.00, bărbatul în vârstă de 33 de ani a mers la domiciliul fostei sale iubite, o tânără de 18 ani. La scurt timp în locația unde se aflau cei doi a apărut și minora de 16 ani, care i-a spus să o lase în pace pe tânără de 18 ani și să nu o mai contacteze. Din câte se pare acesta nu era de acord cu relația dintre cei doi, așa că a pornit o ceartă cu bărbatul. În timpul discuției, bărbatul a lovit-o pe tânără cu palma peste față. Acesta a ieșit din imobil și i-a relatat unui alt martor ce s-a întâmplat. Martorul l-a întrebat pe inculpat de ce a agresat-o pe persoana vătămată, iar acesta i-a răspuns „ pentru că așa am vrut”, se arată în motivarea instanței. În fața magistraților polițistul local a recunoscut cele întâmplate. Drept urmare a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.400 lei. Decizia Judecătoriei Blaj nu a fost definitivă. Comunicate noi Stiri
Politica Ilie Bolojan în Republica Moldova: O Vizită Strategică pentru Cooperarea Româno-Moldovenească 28 mai 202628 mai 2026 Vizita lui Ilie Bolojan în Republica Moldova subliniază angajamentul României față de dezvoltarea și stabilizarea țării vecine, în contextul provocărilor geopolitice curente. Citește mai mult
Anca Alexandrescu, amenințată cu moartea. „Voi face plangere și la politie și la SRI” 18 octombrie 2023 Anca Alexandrescu a luat foarte în serios această amenințare și a afirmat că va depune o plângere atât la poliție, cât și la SRI „Mesajul este vizibil pe pagina mea de socializare, poate fi vazut de oricine. Da, a pus 10.000 euro pe capul meu pentru cine doreste sa o… Citește mai mult
Legea care reformează întreg sistemul de asistență socială a fost promulgată 16 aprilie 2024 „Legea a fost gândită să îmbunătățească protecția beneficiarilor atât în privința standardelor pe care furnizorii de servicii sociale trebuie să le îndeplinească, cât și în privința finanțării”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. 𝐏𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢: Niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără… Citește mai mult