Legea care reformează întreg sistemul de asistență socială a fost promulgată Webpress, 16 aprilie 2024 „Legea a fost gândită să îmbunătățească protecția beneficiarilor atât în privința standardelor pe care furnizorii de servicii sociale trebuie să le îndeplinească, cât și în privința finanțării”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. 𝐏𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢: Niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără o verificare în teren efectuată de inspectorii sociali; Va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare; Se modifică modalitatea de finanțare a serviciilor sociale pe principiul ”finanțarea urmează beneficiarul”, iar banul public este cheltuit transparent cu un traseu mai ușor de urmărit; Se consolidează rolul inspectorului social și capacitatea funcțională a Inspecției Sociale; Se introduc sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații, iar amenzile cresc de cinci ori, respectiv până la 100.000 de lei. Cele mai mari sancțiuni sunt aplicate în cazul în care centrul funcționează fără licență sau în cazul în care este refuzat accesul inspectorilor sociali aflați în misiune de control; Este consolidat parteneriatul cu Avocatul Poporului, biserica și cultele religioase, ONG-urile și, în general, cu societatea civilă; Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS, astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației. Noua lege a presupus modificarea a șase acte normative. Urmează ca prevederile legislative să intre în vigoare o dată cu publicarea în Monitorul Oficial. Comunicate noi Stiri
Peste 890 de milioane de lei pentru susținerea angajării șomerilor din categorii vulnerabile 26 ianuarie 2024 Este vorba despre șomeri cu vârsta de peste 45 de ani, părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, tineri de până la 29 de ani, persoane cu dizabilități, absolvenți fără experiență, șomeri de lungă durată potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj și stimularea ocupării forței de muncă. „𝐼̂𝑛𝑟𝑒𝑔𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑚… Citește mai mult
Ordonanța-trenuleț a fost publicată în Monitorul Oficial. Proiecul sărăciei intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025 31 decembrie 2024 Schimbările pe care aceasta le aduce variază de la creșteri de taxe la taxe noi, eliminări de facilități fiscale și înghețarea salariilor bugetarilor, inclusiv a pensiilor. O schimbare importantă este și ajustarea salariului minim în domeniul agricol și în industria alimentară. Printre principalele modificări ale ordonanței „trenuleț” se numără creșterea… Citește mai mult
Prăjitura AMANDINĂ, rețeta unui desert adorat de toată lumea. Ideal pentru a fi preparat în zilele de weekend 31 ianuarie 2025 Ingrediente Prajitura Amandina BLAT:– 6 oua-200 gr. zahar-30 ml. apa-30 ml. ulei-20 gr. cacao-8 linguri faina CREMA:-3 galbenusuri-150 gr. zahar pudra-250 gr. unt-3 linguri cacao-1 fiola esenta rom SIROP:-400 ml. apa-150 gr. zahar-2 plicuri cappuccino rom-1 fiola esenta rom GLAZURA:-2 plicuri Glazura Decor Dr.Oetker, sau ciocolata topita cu un pic… Citește mai mult