Amenințările lui Medvedev: „Rusia rămâne fără opțiuni. Urmează războiul cu NATO” Webpress, 27 septembrie 2023 Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a avertizat, marți, 26 septembrie, că Rusia nu mai are alte opțiuni decât să intre într-un „conflict direct” cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), pe fondul recentelor livrări de tancuri Abrams care ar fi fost livrate Ucrainei de către Statele Unite, scrie Daily Mail. Pe contul său de Telegram, Medvedev a criticat NATO ca fiind „fascistă” și a comparat-o cu Axa lui Hitler, afirmând că, dacă un conflict se va intensifica, acesta va aduce consecințe mai grave decât cele experimentate la nivel global în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Se pare că Rusia are din ce în ce mai puține opțiuni, dar să intre în conflict direct pe teren cu NATO”, a spus el. Alianța veche de 74 de ani „a devenit un bloc deschis fascist precum Axa lui Hitler, doar mai mare”, a susținut el. „Suntem pregătiți, deși rezultatul va fi atins cu un cost mult mai mare pentru umanitate decât în 1945”. Dmitri Medvedev, portavocea lui Putin, a susținut că a vizitat o tabără de instrucţie militară în estul Ucrainei şi că armata rusă „a recrutat în jur de 325.000 de soldaţi de la începutul anului”. „Am vizitat tabăra de antrenament din apropierea liniei frontului pe teritoriul DNR (n. red. – așa-zisa republică populară Donețk, unul dintre ridicolele cvasi-state inventate de ruși pe teritoriul Ucrainei), la ordinele preşedintelui”, spune Medvedev într-un mesaj video postat pe reţeaua rusească VKontakte. „Această inspecţie a relevat că instrucţia asigurată în această tabără este adecvată, că trupele ruse dau dovadă de voinţă, de fermitate, precum şi de mentalitate de învingător, a susţinut fostul locțiitor al lui Putin. El a menţionat, în acelaşi mesaj, că armata rusă a recrutat, de la începutul anului, „peste 325.000 de soldaţi”, adică cu aproximativ 45.000 mai mulţi decât se anunţase la începutul lunii septembrie. Și deputatul Dumei (camera inferioară a parlamentului rus) din partea regiunii Crimeea, Mihail Şeremet, a cerut ca avioanele de recunoaştere ale NATO şi dronele strategice din Marea Neagră să fie declarate ţinte legitimă de distrugere pentru coordonarea atacurilor ucrainene asupra Crimeei. Potrivit afirmaţiilor deputatului rus, citate de Ria Novosti, după sau în timpul zborurilor aeronavelor NATO deasupra Mării Negre, se întâmplă „lucruri ciudate”: atacuri cu drone şi rachete asupra Crimeii. Şeremet a ajuns la concluzia că dronele de recunoaştere ale NATO coordonează Forţele Armate Ucrainene, participând astfel la atacuri. „Prin urmare, cred că toate avioanele militare de recunoaştere şi dronele strategice ale ţărilor NATO din Marea Neagră ar trebui declarate ţinte legitime, trebuie distruse sau trebuie forţate să aterizeze”, a declarat deputatul rus. Mihail Şeremet a propus, de asemenea, recunoaşterea ţărilor de la Marea Neagră care oferă spaţiul aerian dronelor NATO drept parte la conflictul din Ucraina. Moscova a afirmat miercuri că Washingtonul și Londra au ajutat Ucraina să lovească săptămâna trecută sediul Flotei rusești din Marea Neagră din Crimeea anexată, transmite agenția AFP. „Nu există nici cea mai mică îndoială că atacul a fost planificat în avans, folosind mijloace de informații occidentale, echipamente de satelit NATO și avioane de recunoaștere”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Atacul cu rachete a fost efectuat „în strânsă coordonare cu serviciile de informații americane și britanice”, a acuzat ea. Comunicate noi Stiri
Stiri Coreea de Nord: Profituri uriașe din înarmarea Rusiei în contextul războiului din Ucraina 13 mai 2026 Coreea de Nord își transformă economia prin furnizarea de arme Rusiei în contextul războiului din Ucraina, generând profituri uriașe și schimbând peisajul geopolitic. Citește mai mult
George Simion, semnal de alarmă înainte de turul 2 al prezidențialelor: Se pune presiune pe susținătorii lui Călin Georgescu 6 decembrie 2024 „Lucuruile sunt mai grave, inclusiv prin Ministerul de Interne, au mers peste anumite clanuri interlope, au mers peste anumiți influenceri de pe TikTok și încearcă să-i determine să-și retragă susținerea sau afinitatea pentru unul dintre candidați. Asta nu mai este democrație, asta nu este libertate de expresie. Nu mai avem… Citește mai mult
Proteste în estul Ungariei împotriva unei mega-uzine chineze de baterii electrice 10 februarie 2023 În estul Ungariei muncitorii se pregătesc să construiască cea mai mare uzină de baterii pentru automobilele electrice din Europa, spre nemulţumirea locuitorilor din regiune care se mobilizează pentru a opri acest proiect chinez şi ambiţiile premierului Viktor Orban, informează AFP. Reuniuni publice aprinse, manifestaţii care se succed: Debreţin, al doilea… Citește mai mult