Polițiştii ar putea da amenzi pe baza imaginilor de pe camerele de la bordul mașinilor Webpress, 27 septembrie 2023 Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Bogdan Despescu a annunțat, miercuri, că în urma dezbaterilor la nivelul MAI, vor fi propuse „măsuri de consolidare a cadrului legislativ pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi combaterea infracţionalităţii, în special privind traficul de droguri, traficul de persoane, arme, siguranţă rutieră şi migraţie ilegală”. Una dintre măsuri prevede că oamenii legii ar putea da sancţiuni pe baza imaginilor de pe camerele de bord din mașini, potrivit Agerpres. „Există un act normativ adoptat în Parlament, este în vigoare şi ne pregătim să operaţionalizăm anumite sisteme. Prin folosirea acestor sisteme stradale ale administraţiei publice locale vom veni cu un plus din punct de vedere al siguranţei rutiere în zonele urbane. De asemenea, vrem să utilizăm dispozitivele deţinute de persoane fizice în mijloacele auto. Bineînţeles, atât cele din administraţia publică locală, cât şi cele deţinute de persoane fizice, vor avea o aplicare pe anumite genuri de fapte, fapte cu grad de pericol ridicat. Toate sancţiunile vor fi aplicate în cadru legal, cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale şi numai de poliţişti”, a spus Bogdan Despescu. În 29 august, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spunea că, la acest moment „bătălia cu drogurile la categoria adulţi este pierdută”, iar prioritară este „salvarea tinerei generații”. Ministrul de Interne a făcut declarațiile după ce a prezentat concluziile Corpului de control în cazul accidentului de la 2 Mai, unde Vlad Pascu, care conducea drogat, a ucis cu mașina doi tineri. Vlad Pascu fusese oprit de către echipaje de poliție și în noaptea tragediei și cu o zi înaintea accidentului și lăsat să plece deși mașina nu avea RCA, iar în autoturism au fost găsite droguri. Comunicate noi Stiri
Stiri Conflictul Simbolurilor: Marșul Prorușilor din Chișinău și Impactul Asupra Identității Naționale 9 mai 2026 Marșul prorusească din Chișinău de 9 mai a evidențiat diviziunile profunde din societatea moldovenească, în contrast cu sărbătorirea Zilei Europei. Citește mai mult
Gafă de proporții în Târgu Jiu: Bărbat MORT, chemat să-și schimbe buletinul expirat 16 septembrie 2022 „Nu vorbesc de incompetența angajaților, ei își fac datoria. Comuna Dănești este arondată serviciului pe care îl coordonez și era obligată să trimită actele pentru că autoritatea trebuia să elibereze aceste documente. La primărie intră mii de documente. Nu vreau ca fucționarii Primăriei Târgu Jiu să fie acuzați de o… Citește mai mult
Război Ucraina. Decizia Moscovei care ar putea să-i ajute pe fermierii români 16 iunie 2023 Acordul, negociat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie 2022, a permis Ucrainei să reia exporturile de cereale pe mare pentru a contribui la soluţionarea unei crize alimentare globale despre care ONU a spus că a fost exacerbată de cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea… Citește mai mult