Tentativă de omor după o ceartă despre războiul din Ucraina. Pedeapsa primită de un pensionar de 83 de ani Webpress, 24 octombrie 2023 Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința finală într-un dosar de tentativă de omor în care a fost trimis în judecată un bărbat acuzat că l-a înjunghiat pe un prieten de pahar după o discuție contradictorie despre războiul din Ucraina și primarul localității. Rechizitoriul nu detaliază discuția celor doi, dar arată că scandalul a izbucnit în după-masa zilei de 28 iulie 2022, pe terasa unui bar din Anina. Victima (64 de ani) era la terasa barului, unde consuma bere și vodcă. Pe aceeași terasă a ajuns și bătrânul de 83 de ani, care se cunoștea cu victima. „În jurul orelor 16:30, pe terasa localului a sosit inculpatul, care s-a aşezat la masa persoanei vătămate. Întrucât cei doi se cunoşteau, au continuat să consume băuturi alcoolice, iar între persoana vătămată şi inculpat a început o discuţie contradictorie legată de războiul ruso-ucrainean (aşa cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate) şi de primarul oraşului Anina (aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului), discuţie care a degenerat într-o ceartă”, se arată în rechizitoriu. În urma disputei verbale, bătrânul a luat din rucsacul pe care îl avea la el un cuțit și l-a înjunghiat de două ori pe bărbatul de 64 de ani. „Cu ajutorul cuţitului avut în mâna dreaptă, inculpatul i-a aplicat două lovituri persoanei vătămate, una în zona hemitoracelui stâng şi alta în regiunea abdominală”, se mai arată în rechizitoriu. Victima a fost dusă de urgență la spitalul din Reșița și operată, necesitând 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Medicii au stabilit că viața victimei a fost pusă în pericol, iar bătrânul de 83 de ani a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor. În urma procesului judecat în primă instanță la Tribunalul Caraș-Severin și în apel la Curtea de Apel Timișoara, autorul tentativei de omor a fost condamnat la cinci ani de închisoare. „Este adevărat că inculpatul este o persoană în vârstă de 83 de ani, însă fapta săvârșită nu denotă maturitatea și echilibrul specifice unei asemenea vârste și nici slăbiciunile fizice inerente, ci, dimpotrivă, agresivitate, impulsivitate și lipsa de respect pentru dreptul la viață al altei persoane. Mai mult, inculpatul nici măcar nu dă dovadă de regret pentru fapta comisă și nici nu pare să înțeleagă că puteau exista consecința mult mai grave dacă persoana vătămată nu ar fi beneficiat la timp de asistență medical”, se arată în sentința Curții de Apel Timișoara, care este definitivă. Comunicate noi Stiri
Stiri Nicușor Dan și Provocările Reformării Sistemului: O Analiză Detaliată a Declarațiilor Sale 8 iulie 2026 Nicușor Dan discută despre provocările reformării sistemului românesc, subliniind influențele nelegitime și responsabilitatea sa ca președinte. Citește mai mult
Arme NUCLEARE în Ucraina. În ce condiții ar fi dispus Putin să le folosească. Șefa serviciilor de informații americane, scenariu șoc 11 mai 202211 mai 2022 Avertismentul de marți vine în urma unei evaluări a șefilor serviciilor de informații despre amenințările la nivel mondial. Predicția pentru Ucraina arată un război lung și istovitor de uzură, care ar putea duce la acte de escaladare din partea lui Putin, inclusiv mobilizarea completă, impunerea legii marțiale și, dacă liderul… Citește mai mult
Stiri Absenteismul în Parlamentul European: Impactul lui Claudiu Manda asupra imaginii României la Bruxelles 23 septembrie 2026 Absențele frecvente ale eurodeputatului Claudiu Manda ridică întrebări despre responsabilitatea politică și imaginea României în Uniunea Europeană. Citește mai mult