Tentativă de omor după o ceartă despre războiul din Ucraina. Pedeapsa primită de un pensionar de 83 de ani Webpress, 24 octombrie 2023 Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința finală într-un dosar de tentativă de omor în care a fost trimis în judecată un bărbat acuzat că l-a înjunghiat pe un prieten de pahar după o discuție contradictorie despre războiul din Ucraina și primarul localității. Rechizitoriul nu detaliază discuția celor doi, dar arată că scandalul a izbucnit în după-masa zilei de 28 iulie 2022, pe terasa unui bar din Anina. Victima (64 de ani) era la terasa barului, unde consuma bere și vodcă. Pe aceeași terasă a ajuns și bătrânul de 83 de ani, care se cunoștea cu victima. „În jurul orelor 16:30, pe terasa localului a sosit inculpatul, care s-a aşezat la masa persoanei vătămate. Întrucât cei doi se cunoşteau, au continuat să consume băuturi alcoolice, iar între persoana vătămată şi inculpat a început o discuţie contradictorie legată de războiul ruso-ucrainean (aşa cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate) şi de primarul oraşului Anina (aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului), discuţie care a degenerat într-o ceartă”, se arată în rechizitoriu. În urma disputei verbale, bătrânul a luat din rucsacul pe care îl avea la el un cuțit și l-a înjunghiat de două ori pe bărbatul de 64 de ani. „Cu ajutorul cuţitului avut în mâna dreaptă, inculpatul i-a aplicat două lovituri persoanei vătămate, una în zona hemitoracelui stâng şi alta în regiunea abdominală”, se mai arată în rechizitoriu. Victima a fost dusă de urgență la spitalul din Reșița și operată, necesitând 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Medicii au stabilit că viața victimei a fost pusă în pericol, iar bătrânul de 83 de ani a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor. În urma procesului judecat în primă instanță la Tribunalul Caraș-Severin și în apel la Curtea de Apel Timișoara, autorul tentativei de omor a fost condamnat la cinci ani de închisoare. „Este adevărat că inculpatul este o persoană în vârstă de 83 de ani, însă fapta săvârșită nu denotă maturitatea și echilibrul specifice unei asemenea vârste și nici slăbiciunile fizice inerente, ci, dimpotrivă, agresivitate, impulsivitate și lipsa de respect pentru dreptul la viață al altei persoane. Mai mult, inculpatul nici măcar nu dă dovadă de regret pentru fapta comisă și nici nu pare să înțeleagă că puteau exista consecința mult mai grave dacă persoana vătămată nu ar fi beneficiat la timp de asistență medical”, se arată în sentința Curții de Apel Timișoara, care este definitivă. Comunicate noi Stiri
Horoscop 3 noiembrie. Zodia supusă unor presiuni fantastice! La un pas de colaps 3 noiembrie 2022 BERBEC Uită de problemele serioase și încearcă să te bucuri de momentele petrecute lângă partenerul tău. TAUR Este posibil să nu poți influența diverse evenimente din jurul tău în acest moment, dar asta nu înseamnă că ar trebui să-ți pierzi autocontrolul și încrederea în tine. GEMENI Te simți bine, ai suficientă… Citește mai mult
Gelu Vișan, acuzații fără precedent la adresa unui fost ministru al Transporturilor. Șpăgi astronomice, negociate direct, ca la piață 26 ianuarie 2023 „Am avut acces instantaneu la conturile unui poltician din România care însumau 600 de milioane de euro. Am spus că nu vreau să aflu așa ceva. Dacă mă duceam la SIE și SRI, cred că mă împușcau, dacă nu le dădeam, mă băgau la tăinuire. Dar s-a aflat în 24… Citește mai mult
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi 19 martie 2022 Află câte beneficii au sâmburii de măsline pentru organism şi sub ce forma ar trebui folosiţi. Beneficiile sâmburilor de măsline: 1. Pudra din sâmburi de măsline este un ingredient excelent pentru organism, având în vedere că favorizează eliminarea toxinelor din el. Purificarea sângelui este una dintre problemele cu care se… Citește mai mult