George Simion vrea să accelereze strângerea de semnături pentru suspendarea lui Klaus Iohannis Webpress, 25 ianuarie 2022 „Aveam 730.000 de semnături la ultima totalizare, mergem înainte, sperăm să terminăm în luna martie, să avem 3 milioane. (…) Nu avem o capacitate organizatorică atât de mare ca să ajungem peste tot, dar există posibilitatea descărcării formularelor online. Trebuie să acționăm mult mai repede și mult mai hotărât. Trebuie să ajungem la alegeri anticipate, iar pentru asta trebuie să-l demitem pe Klaus Iohannis”, a declarat George Simion la Realitatea Plus. Din punct de vedere logistic, strângerea a 3 milioane de semnături până la finele lunii martie pare un demers extrem de dificil, în condițiile în care, în aproape 3 luni, s-au strâns doar 730.000. Potrivit Constituției, șeful statului poate fi suspendat din funcție la solicitarea a o treime din numărul total al parlamentarilor şi cu votul majorității aleșilor. În actuala configurație, cu 466 de parlamentari, ar fi nevoie de 117 semnături pentru admiterea solicitării de suspendare și de 234 de voturi în plen pentru inițierea unui referendum privind suspendarea președintelui. Dacă trece de votul Parlamentului, în cel mult 30 de zile se organizează referendumul de demitere din funcție a șefului statului. Comunicate noi Stiri George SimionKlaus Iohannis
Stiri Accident grav la Galați: Trei tineri, printre care doi minori, salvați dintr-o prăpastie de 15 metri 22 mai 2026 Un accident grav la Galați a implicat trei tineri, dintre care doi minori, care s-au prăbușit într-o prăpastie. Detalii despre intervenție și implicațiile pentru siguranța rutieră. Citește mai mult
Stiri Diplomația în criză: O întâlnire Putin-Zelenski și implicațiile ei geopolitice 4 iunie 2026 Declarațiile lui Donald Trump privind o întâlnire între Putin și Zelenski deschid noi perspective asupra conflictului din Ucraina, dar ridică și întrebări despre viitorul relațiilor internaționale. Citește mai mult
Stiri Tensiuni Crescânde în Strâmtoarea Ormuz: Acuzațiile Iranului la Adresa SUA și Implicațiile Geopolitice 22 aprilie 2026 Tensiunile dintre Iran și SUA escaladează în Strâmtoarea Ormuz, unde blocada impusă de americani amplifică conflictele. Declarațiile oficialilor iranieni reflectă o situație geopolitică complexă. Citește mai mult