ARESTARE de răsunet, în Spania, într-un dosar privind fabricarea şi vinderea de certificate COVID şi teste negative FALSIFICATE Webpress, 25 ianuarie 2022 Potrivit anchetei, ramura spaniolă a bandei, care făcea reclamă pentru serviciile sale pe grupuri de mesagerie instant, a inclus în mod fraudulos cel puţin 1.600 de oameni în registrul naţional al persoanelor vaccinate, cu ajutorul unor angajaţi din sănătate, potrivit anchetei.Poliţia spaniolă a arestat şase persoane la Madrid şi una la Barcelona, însă nu a oferit alte informaţii cu privire la acestea. Ele sunt acuzate de falsificare de documente şi de prejudicii aduse sănătăţii publice. „Investigaţia continuă asupra unui posibil furt al parolei registrului”, a adăugat poliţia naţională a Spaniei într-un comunicat.Banda îi împărţea pe clienţii săi în două grupuri, în funcţie de venituri, şi îi taxa cu 200 sau 1000 de euro pentru un certificat COVID fals, care era trimis în decurs de două zile după plată. Un test negativ costa 50 de euro.La ora actuală, poliţia investighează cele 1.600 de persoane incluse în mod fraudulos în registru.Spre deosebire de majoritatea membrilor bandei, liderii ei operau din Franţa, unde certificatul de vaccinare este obligatoriu pentru a putea intra în spaţii publice precum restaurante sau săli de cinema.Poliţia spaniolă a transmis toate informaţiile autorităţilor franceze. Reamintim că țările membre ale Uniunii Europene (UE) au convenit anul trecut să instituie un certificat COVID standardizat, cu un cod QR, pentru ca persoanele vaccinate şi cele testate negativ să poată călători şi participa la evenimente. Aceasta a creat o cerere pentru falsuri. Comunicate noi Stiri
Stiri Declinul Demografic al României: O Analiză Detaliată a Crizei Nașterilor și Deceselor 12 octombrie 2026 România se confruntă cu un declin demografic alarmant, cu mai multe decese decât nașteri, evidențiind o criză care necesită soluții urgente. Citește mai mult
Politica Zelenski Anunță Capacitatea Ucrainei de a Lovii Infrastructura Logistică Rusă: O Nouă Etapă în Conflictul din Estul Europei 1 iunie 20262 iunie 2026 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că armata Ucrainei poate lovi infrastructura logistică rusă, un pas semnificativ în conflictul din estul Europei. Citește mai mult
Expert energie: „Nu se poate reglementa piața de la 1 aprilie. Producția e vândută deja, nu se mai poate face nimic” 26 ianuarie 2022 „Stabilirea tarifului la 0,31 de bani pentru cei care consumă doar 300 d emetri cubi de gaz pe lună face ca cel puțin 70% din consumatori să nu beneficieze de o plafonare. La data de 1 aprilie ne întorcem la prețurile din contract. Această creștere de preț pe energie e… Citește mai mult