Cazul profesorului dispărut din Vâlcea: soția și copiii minori i-ar fi plănuit moartea. Mesajul bizar trimis de pe telefonul victimei mamei bărbatului Webpress, 2 ianuarie 2024 Totul a pornit în 2020. Atunci, Marian Claudiu Bălan, profesor de matematică, a vorbit la telefon cu mama sa. Din acel moment, nimeni nu mai știe nimic de el. Un an mai târziu, o verișoară i-a reclamat dispariția la poliție. Aceasta a acuzat că bărbatul răspunde doar la mesajele scrise, nu şi la apeluri, cum o făcea înainte. Chiar înainte ca profesorul de matematică să fie dat dispărut, mama sa a primit un mesaj ciudat de pe telefonul acestuia în care îi mărturisea că are probleme cu legea și că trebuie să se ascundă. Mai mult, victima își ruga mama să șteargă mesajul imediat după citire. „După ce citeşti mesajul, să-l ştergi şi să nu zici la nimeni ce îţi zic. Îţi zic ţie, că să ştii de mine. Nu pot să zic unde sunt pentru că telefoanele sunt urmărite. Eu trebuie să mă ascund şi să ţin telefonul închis şi să nu fiu găsit, deoarece sunt căutat. Anul trecut am fost la un bordel de mai multe ori, la nişte fete. Pe urmă am aflat că aveau 15 ani. Peştii au făcut filmări şi mă şantajează. Stau cu o fată şi lucrez la negru. Mă descurc, mai ales că am banii de la tine”, se arăta în mesajul trimis. În urma probelor obținute, oamenii legii au luat în considerare varianta că victima ar putea fi ucisă de către soție și cei doi fii. Asta pentru că explicațiile pe care soția sa le-a dat rudelor cu privire la dispariția bărbatului erau diferite. Soția le-a spus mamei și surorii victimei că acesta a fugit cu o altă femeie, în timp ce altor rude le-a spus că a plecat la muncă în străinătate de unde trimite bani acasă. Ceea ce li s-a părut suspect polițiștilor a fost faptul că nici fiii săi, dar nici soția nu au declarat dispariția acestuia. Ba chiar la 3 luni după ce bărbatul nu a mai dat niciun semn de viață, femeia a divorțat. Desfacerea căsătoriei s-a pronunțat din vina exclusivă a bărbatului care trebuia să plătească pensie alimentară – câte 350 de lei/lună fiecărui copil. La momentul dispariției, soția profesorului a fost testată cu poligraful, dar a picat. Ulterior, oamenii legii au adunat dovezi potrivit cărora familia l-ar fi omorât pe bărbat. Mai exact, fiul cel mic, care avea mai puțin de 13 ani, ar fi fost cel care l-a înjunghiat. Fratele cu doi ani mai mare, fost campion național la șah, ar fi fost și el complice la crimă. Acesta și mama sunt acum plasați sub control judiciar și acuzați de omor, deși cadavrul bărbatului nu a fost găsit. Comunicate noi Stiri
Stiri Marea Neagră: O regiune strategică pentru securitatea Europei, în viziunea lui Nicușor Dan 15 august 2026 Marea Neagră devine un punct crucial pentru securitatea Europei, iar mesajul lui Nicușor Dan subliniază importanța acestei regiuni în dezvoltarea României. Citește mai mult
Războiul hipersonic, adevărata miză a Americii în Groenlanda 15 februarie 202616 februarie 2026 Cea mai importantă conferință de securitate din lume a avut loc în weekend la Munchen, într-un moment în care relațiile Statelor Unite cu Europa și Canada sunt mai tensionate ca oricând în ultimii ani. Declarația președintelui Donald Trump, care a sugerat luna trecută că SUA ar putea prelua Groenlanda chiar… Citește mai mult
Singurele țări care ar supraviețui unui război nuclear. Concluziile surprinzătoare ale unui studiu 3 iulie 20234 iulie 2023 Australia și Noua Zeelandă au cele mai mari șanse să supraviețuiască unui război nuclear, arată un studiu desfășurat de Universitatea din Otago, Noua Zeelandă. Cercetătorii spun că cele două țări dispun de securitatea alimentară și energetică care le sporește perspectivele ca civilizația să continue. Pe lângă cele două țări norocoase, Vanuatu,… Citește mai mult