Ciolacu, eșec în fața liderilor Sanitas. Protestele din Sănătate continuă Webpress, 17 ianuarie 2024 Precizările au fost făcute de preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu şi prim-vicepreşedintele Iulian Pope, după plecarea prim-ministrului Marcel Ciolacu de la lucrările Consiliului Naţional al federaţiei. „Joi, vom fi la ora 9,30, în faţa Ministerului de Finanţe, nu putem să anulăm această acţiune pentru că este făcută pe ceea s-a întâmplat la nivelul Bucureştiului. (…) (Premierul – N.R.) ne-a propus un grup de lucru tehnic care să cuprindă cele trei ministere (Muncă, Sănătate, Finanţe – n.r.). Întâlniri putem începe de joi, în funcţie de ce ne vor anunţa premierul şi cei de la Ministerul de Finanţe, Sănătate, inclusiv domnul ministru, şi cei de la Ministerul Muncii. (…) Vom tatona în fiecare zi, în fiecare săptămâna”, a afirmat Bărăscu. Liderul Sanitas a precizat că, joi, 250 de reprezentanţi ai federaţiei vor picheta Ministerul de Finanţe Potrivit acestuia, premierul nu le-a avansat sindicaliştilor un calendar al posibilelor majorări de salarii în Sănătate. „Nu ne-a dat proxima ocazie de creştere salarială, cei 20%, mâine, poimâine sau la sfârşitul lui martie, dar, îl citez pe domnul premier: „Daţi-mi voie să trag linie o dată pe săptămână cu voi sau o dată pe lună, să văd unde ajungem cu banii pe care îi pot oferi în continuare””, a explicat Bărăscu. Întrebaţi, dacă sunt dispuşi să renunţe la mişcările de protest în cazul în care guvernanţii le-ar oferi o creştere salarială mai mică faţă de cea revendicată, respectiv 10%, liderii sindicali au precizat că nu ar fi de acord. „Nu, minimul este 20%, este o hotărâre a Consiliului Naţional pentru tot acest an, pentru toţi lucrătorii din sistemul sanitar, pentru toate categoriile profesionale, inclusiv personalul TESA”, a spus Iulian Pope. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Kievul cere disperat ajutorul Rusiei – Ce ar putea să se întâmple cu regiunile separatiste din estul Ucrainei 17 februarie 2022 Consiliul de Securitate avea programată deja o reuniune joi pe tema crizei ucrainene şi a acordurilor de la Minsk convenite în 2015, menite să pună capăt războiului separatist. Reuniunea are loc pe fondul unor tensiuni mari, după ce Rusia a dislocat peste 100.000 de militari lângă graniţele Ucrainei, negând în… Citește mai mult
Cod galben de fenomene periculoase imediate, în mai multe județe – HARTA 8 aprilie 2024 Valabil de la : 08-04-2024 ora 5:30 până la : 08-04-2024 ora 9:00 In zona : Zona continentală a județului Tulcea , respectiv zona localităților: Tulcea, Măcin, Babadag, Sarichioi, Isaccea, Jijila, Greci, Baia, Niculițel, Topolog, Luncavița, Somova, Cerna, Carcaliu, Turcoaia, Frecăței, Mihail Kogălniceanu, Casimcea, Slava Cercheză, Nalbant, Dăeni, Mihai Bravu,… Citește mai mult
Stiri Între legalitate și eficiență: Analiza sesizării ICCJ către CCR privind modificările legislației penale 22 mai 2026 ICCJ a sesizat CCR privind modificările legislative ce introduc o procedură accelerată în camera preliminară, ridicând întrebări cruciale despre drepturile procesuale. Citește mai mult