Donald Trump, mesaj bizar după moartea lui Navalnîi: Suntem o națiune în declin Webpress, 19 februarie 2024 „Moartea subită a lui Aleksei Navalnîi m-a făcut să fiu din ce în ce mai conştient de ceea ce se întâmplă în Ţara noastră”, a scris Trump într-o postare pe reţelele sociale în care pare să facă legătura între deces şi propriile sale probleme juridice. „Este o progresie lentă şi constantă, cu politicieni, procurori şi judecători CORUPŢI, din Stânga Radicală, care ne conduc pe o cale către distrugere. Frontierele deschise, alegerile falsificate şi deciziile extrem de nedrepte ale instanţelor de judecată DISTRUG AMERICA. SUNTEM O NAŢIUNE ÎN DECLIN, O NAŢIUNE CARE CADE! MAGA2024”, a scris fostul preşedinte care vrea să fie reales în noiembrie la Casa Alba şi face aluzie la acronimul campaniei sale (MAGA – Make America Great Again) Vineri, preşedintele Joe Biden, ca şi principala rivală republicană a lui Trump, Nikki Haley, l-a învinuit direct pe Putin pentru moartea într-o colonie penitenciară aflată la nord de Cercul Polar a principalului opozant rus. „Putin este responsabil pentru moartea lui Navalnîi”, a declarat Biden fără echivoc. Încă de vineri, de la anunţarea morţii lui Navalnîi, foşti preşedinţi şi membri de rang înalt ai Congresului din ambele partide l-au învinovăţit pe Putin pentru decesul, la 47 de ani, al celui mai proeminent lider al opoziţiei din Rusia. Însă Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru a concura cu Biden în alegerile din noiembrie, rămăsese tăcut până luni. În timpul mandatului său la Casa Albă, în perioada 2017-2021, Trump şi-a exprimat admiraţia faţă de Putin. Săptămâna trecută, el a sugerat că Statele Unite ar putea să nu-i mai protejeze de o potenţială invazie rusă.pe aliaţii din NATO care nu cheltuiesc suficient pentru apărare. Comunicate noi Stiri
Val de SCUMPIRI, în România: prețurile la făină și pâine CRESC din nou. Experții fac previziuni SUMBRE 29 aprilie 2022 Cele mai consumate produse de români, cele de panificație, ne vor costa din ce în ce mai mult. Este avertismentul reprezentanților din industrie. Costurile de producție s-au majorat cu peste 60 de procente în ultimul an. În ultimul an, făina s-a scumpit cu peste 21%, iar asta a dus la… Citește mai mult
Accident dramatic în Prahova – Un tânăr de 19 ani a murit lângă mașina staționată – Greșeală fatală 28 noiembrie 2022 Un şofer în vârstă de 19 ani a murit, în primele ore ale zilei de luni, după ce maşina acestuia, care era oprită pe marginea DN 1, în afara localităţii Băneşti, a fost lovită de un alt autoturism. În timp ce se deplasa spre Ploiești, în zona Bănești, acesta ar… Citește mai mult
Ciolacu, despre declarațiile lui Csoma Botond: „Ar trebui să-și ceară scuze public” 2 decembrie 2022 „Săptămâna trecută, liderul grupului UDMR a avut un discurs în Cameră mai mult decât provocator. Ardealul e pământ românesc, unde convieţuiesc şi unguri, şi evrei. E de neacceptat atitudinea grupului UDMR, mai ales că în acest moment face parte din coaliţia de guvernare. Nu poţi să te plângi că e… Citește mai mult