Accident dramatic în Prahova – Un tânăr de 19 ani a murit lângă mașina staționată – Greșeală fatală Webpress, 28 noiembrie 2022 Un şofer în vârstă de 19 ani a murit, în primele ore ale zilei de luni, după ce maşina acestuia, care era oprită pe marginea DN 1, în afara localităţii Băneşti, a fost lovită de un alt autoturism. În timp ce se deplasa spre Ploiești, în zona Bănești, acesta ar fi lovit un animal. Când a coborât din mașină, să vadă ce s-a întâmplat, a fost acroșat mortal de un alt autoturism, scrie realitateadeprahova.net. Potrivit IJP Prahova, tragedia s-a petrecut în jurul orei 00.30. “Un tânăr în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN1, pe direcția de deplasare Brașov către Ploiești ajungând la km 87+400 a oprit autoturismul parțial pe banda nr. 1, în urma unei coliziuni cu un animal ( posibil câine), moment în care a fost acroșat de un alt autoturism condus tot de un tânăr, în vârstă de 21 de ani”, precizează sursa citată. Conducătorul auto de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Polițiștii au anunțat, luni dimineață, că tânărul de 19 ani a murit la spital. La spital a ajuns, pentru îngrijiri medicale, și o fată de aceeași vârstă, pasager în mașina șoferului decedat, după ce și autoturismul în care se afla aceasta a fost lovită și aruncată în afara carosabilului. Mai multe detalii pe realitateadeprahova.net. Comunicate noi Stiri
Stiri Reflecții asupra Legii Salarizării: Traian Băsescu și Afirmarea Solidarității Politicienilor cu Cetățenii 26 august 2026 Traian Băsescu a subliniat eșecul legii salarizării ca o demonstrație a neputinței administrative și a solidarității politicienilor cu cetățenii, generând o dezbatere amplă. Citește mai mult
2025 – anul taxei auto pentru mașinile poluante. Ce variante are guvernul. Cum vrea România să scape de rable 20 februarie 2025 „România a promis în 2021, prin PNRR, că va face o reformă și în ceea ce privește taxarea mobilității sau taxarea acelor mijloace de transport care sunt poluante, care emit dioxid de carbon și gaze cu efect de seră și, proporțional, cele care emit mai puțin vor fi impozitate cu… Citește mai mult
Marcel Ciolacu: „România transmite un mesaj întregii lumi și devine un furnizor de securitate energetică pentru Europa” 22 iunie 2023 „Au fost probleme complexe de rezolvat, în special pentru cele două companii OMV și RomGaz. Pot spune că eforturile făcute de cei doi parteneri au fost impresionante. Cu toții ne dorim să avem primele molecule de gaze în 2027. Când eram eu adolescent, România juca un rol major în piața… Citește mai mult