București, în topul celor mai poluate capitale din lume. Pe ce loc ne aflăm Webpress, 4 martie 2024 Străzile din capitala Vietnamului, Hanoi, au fost învăluite luni de un smog dens care a redus dramatic vizibilitatea din cauza poluării atmosferice cauzate de nivelurile ridicate de particule provenite din emisiile vehiculelor şi de praful fin asociat cu industria de construcţii, informează Reuters. Nivelul particulelor mici periculoase – cunoscute sub numele de PM2,5 – din aerul din Hanoi era de 186 micrograme pe metru cub la sfârşitul zilei de luni, cel mai ridicat nivel dintr-o listă cu cele mai poluate oraşe din lume, potrivit datelor furnizate de AirVisual, care oferă informaţii independente privind poluarea aerului la nivel mondial prin intermediul unei aplicaţii pentru telefoanele mobile. „Acest lucru este dăunător pentru sănătatea noastră”, a declarat Duong Kim Oanh, un locuitor din Hanoi în vârstă de 58 de ani. „Cred că poluarea din Hanoi este cauzată de un număr mare de vehicule personale şi de praful fin provenit de la toate construcţiile, plus această vreme rece”, a adăugat el. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din 2021, emisiile provenite de la cele 8 milioane de vehicule înregistrate în Hanoi au reprezentat 30% din poluarea cu particule, iar emisiile din industrie alte 30 de procente. Poluarea „va afecta sistemul respirator al oamenilor, făcându-i pe oameni să se simtă rău sau chiar să se sufoce”, a declarat Pham Thi Phuong, un alt locuitor din Hanoi. Aproape 100 de curse aeriene spre şi de la Aeroportul internaţional din Hanoi au fost amânate sau deviate spre alte oraşe pe 2 februarie din cauza ceţii dense şi a înrăutăţirii poluării aerului. Potrivit clasamentului live publicat luni de aplicaţia AirVisual, topul 10 al celor mai poluate oraşe din lume era alcătuit din următoarele oraşe: Hanoi (Vietnam), Teheran (Iran), Chengdu (China), Cracovia (Polonia), Dhaka (Bangladesh), Accra (Ghana), Dubai (Emiratele Arabe Unite), Hangzhou (China), Bişkek (Kârgâzstan) şi Chongqing (China). Bucureşti ocupă locul al 35-lea în acest clasament, cu un indice de 75, care corespunde unei poluări atmosferice moderate. Capitala României este devansată în această listă de mai multe oraşe europene cu un indice mai ridicat de poluare, precum Berlin (Germania, locul 11), Wroclaw (Polonia, locul 20), Istanbul (Turcia, locul 24), Praga (Cehia, locul 27), Bruxelles (Belgia, locul 31) şi Varşovia (Polonia, locul 32), dar se situează în faţa altor oraşe de pe continentul european care sunt mai puţin poluate, precum Budapesta (Ungaria, locul 42), Kiev (Ucraina, locul 48) şi Sofia (Bulgaria, locul 50). Comunicate noi Stiri
Opel relansează subbrandul GSE. E nu mai vine de la „einspritzung” 11 octombrie 2022 Marca Opel a anunțat că va readuce în actualitate vechile versiuni de top GSE, care erau folosite pentru mașinile performante ale mărcii, echivalantele GTI de la Volkswagen. Opel Astra, Corsa și celelalte modele ale mărcii vor avea și echipări GSE, un nume care vine din istoria recentă, când erau folosite… Citește mai mult
Stiri Moartea lui Ann Widdecombe: O analiză detaliată asupra contextului și implicațiilor unei crime șocante 12 iulie 2026 Moartea fostei deputate britanice Ann Widdecombe a generat o amplă reacție în rândul opiniei publice. Articolul analizează contextul politic al carierei sale, circumstanțele crimei și implicațiile acesteia asupra societății britanice. Citește mai mult
Mamele nevoite să ofere sex în schimbul unui bidon cu apă pentru a-și ține copiii în viață 6 decembrie 20227 decembrie 2022 Kenya se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 40 de ani, iar situația este atât de gravă încât femeile au ajuns să fie nevoite să ofere sex pentru a obține apă pentru a-ți ține copiii în viață. O femeie a povestit cum, recent, proprietarul stației de colectare a… Citește mai mult