Joe Biden AVERTIZEAZĂ Rusia! Președintele dă asigurări ca SUA sunt pregătite de orice scenariu legat de Ucraina Webpress, 31 ianuarie 2022 El a indicat că SUA au „expus întreaga amploare a ameninţării” ridicate de Rusia în cursul reuniunii de luni a Consiliului de Securitate al ONU. SUA au pregătit „dispozitive de sancţiuni specifice împotriva membrilor elitei ruse şi a familiilor acestora” dacă vreodată Rusia va atac Ucraina, declarase anterior purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de AFP. Washingtonul a identificat „indivizi aparţinând sau gravitând în jurul primului cerc al Kremlinului”, a precizat ea, indicând că aceste persoane sunt „în special ţinte vulnerabile” unor sancţiuni din cauza legăturilor lor financiare foarte strânse cu ţări occidentale. „Acesta nu este decât un element printre altele în voinţa noastră de a lovi Rusia din toate unghiurile” în cazul unui atac împotriva Ucrainei, a adăugat Psaki. Regatul Unit, una dintre destinaţiile privilegiate ale investiţiilor oligarhilor ruşi, a anunţat de asemenea luni înăsprirea arsenalului său de sancţiuni potenţiale împotriva unor indivizi sau companii din Rusia. Washingtonul analizează de mai multe zile detaliile sancţiunilor masive pe care americanii promit să le aplice Rusiei în caz de escaladare militară. SUA au ameninţat deja, de exemplu, să întrerupă accesul băncilor ruse la tranzacţii în dolari şi să interzică vânzarea tehnologiei americane către Rusia Comunicate noi Stiri
Stiri Consultările de la Cotroceni: Provocările lui Nicușor Dan în căutarea unei majorități parlamentare 4 octombrie 2026 Nicușor Dan se confruntă cu o provocare uriașă în formarea unui nou guvern, în contextul unor consultări complicate la Cotroceni. Citește mai mult
Anunț de la ANM: Vremea se răcește accentuat, duminică, în București – Maximele nu vor trece de 7-8 grade – Cum e vremea de Paște 16 aprilie 2022 Cerul va fi noros şi va ploua în cea mai mare parte a intervalului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări ziua, când la rafală se vor atinge viteze în general de 45…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 3…4 grade. Pe parcursul zilei de… Citește mai mult
George Simion, acuzații grave la adresa Guvernului și a PNL după anularea vizitei AUR în SUA – Dezvăluiri la Culisele statului paralel 13 septembrie 2022 G. Simion: Nu au fost huiduieli la Gheorghe Lazăr, în prima zi de școală. La Țebea nu noi am huiduit „Credeam că totul are o limită, credeam că înțele gg limitele dar în momentul în care am fost la prima zi de școală la liceul meu (Colegiul Gh. Lazăr –… Citește mai mult