Doi suspecți au fost reținuți în cazul polițiștilor împușcați în Germania Webpress, 31 ianuarie 2022 Unul dintre suspecţi este un bărbat de 38 de ani, vizat de un mandat de urmărire. Identificarea sa a intervenit la câteva ore după uciderea a doi poliţişti în cursul dimineţii în regiunea Renania-Palatinat (vest), a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. El a fost arestat de forţele speciale de intervenţie la Sulzbach, regiunea Saar. Un alt suspect, de 32 de ani, a fost de asemenea arestat fără să opună rezistenţă, potrivit serviciilor de anchetă, care nu au oferit mai multe detalii în această etapă a investigaţiilor. O amplă operaţiune de căutare a fost declanşată luni dimineaţă după uciderea cu o arma de foc într-un incident al cărui mobil urmează să fie stabilit, a doi poliţişti în timpul unui control rutier. Cei doi agenţi de poliţie, un bărbat de 29 de ani şi o tânără de 24, au fost ucişi în jurul orei locale 04:20 (03:20 GMT) pe un drum de ţară în apropiere de Kusel, un oraş situat în apropiere de Kaiserslautern, în landul Renania- Palatinat (vest), vecin cu landul Saarland. Această crimă a provocat stupoare în Germania, unde crimele împotriva poliţiştilor sunt relativ rare: ministrul de interne, Nancy Faeser, a evocat o „execuţie”. Potrivit site-ului de internet al cotidianului Bild, poliţiştii au fost împuşcaţi în cap de braconieri. Ei au trimis un mesaj radio cu puţin timp înainte de tragedie, indicând că au oprit un vehicul suspect care transporta vânat în portbagaj. Comunicate noi Stiri
Buget 2024. Banii României, în Comisiile de Buget-Finanțe din Parlament. Parlamentarii „împart” banii 18 decembrie 2023 CURTEA DE CONTURI – AVIZ FAVORABIL Proiectul de buget al Curţii de Conturi pentru anul 2024 a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, cu 23 de voturi „pentru” şi 7 „împotrivă”.”Proiectul de buget pentru anul 2024 aferent Curţii de Conturi este în sumă de… Citește mai mult
O fetiță de doi ani a murit după ce părinții au uitat-o în mașină timp de șapte ore 1 septembrie 20222 septembrie 2022 O fetiță de doi ani din New Jersey a murit, după ce a fost lăsată timp de șapte ore într-o mașină în ciuda temperaturilor crescute. Copilul a fost găsit inconștient pe bancheta din spate a mașinii familiei. Un vecin a văzut-o pe scaunul ei de mașină, a scos-o din automobil… Citește mai mult
Ziua Armatei, sărbătorită în mai multe orașe – Iohannis și Ciucă vor merge la Mormântul Ostașului Necunoscut, în Parcul Carol I din București 25 octombrie 2022 Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă vor participa la ceremonia militară şi religioasă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I. Evenimentul începe la ora 10,00 şi include schimbarea gărzii şi survol al unor aeronave ale Forţelor Aeriene Române, dar şi depuneri de coroane de flori. La ora… Citește mai mult